sâmbătă, 4 octombrie 2014

ÎN ATENŢIA "ANGAJATULUI" ANALIST POLITIC ŞI "COMENTATOR BISERICESC", PETRU BOGATU !


Картинки по запросу petru bogatu fotoÎ
NE – “SFÂNTA TUTĂ” – MONITORIZEAZĂ  răspunsurile  BISERICII ???...
Mottor : Să continuăm prezentul în ORTODOXIA “obscurantistă”,  după spusele aceluiaşi BOGATU, prin puterea Tatălui, lucrarea Fiului şi sfinţirea Duhului Sfânt! ŞI CU ASTA AM ZIS ŞI     AMIN!!!
                
O să încep prin a-mi cere scuze în numele “inventatorului” tutei din articolul “Să scărmănăm “creştineşte” Mitropolitul Moldovei”de la cei ce s-au simţit vizaţi de aceasta dar deşi nu sunt un simpatizant avid al propagandei pornografice hollywoodiene, am fost şi eu la vremea mea un elev silitor şi am învăţat că petru a păşi cu dreptul uneori e bine să faci abstracţie de cuminţenie şi să ieşi cu “tuta” în faţă pentru a face auzit. Din acest punct de vedere îi dau oarecum dreptate şi “naşului” care a rebotezat Ziarul de Gardă şi PRO TV-ul, însă pentru îndrepta oarecum lucrurile o să-I cer ca la apropierea Sfintelor Paşti să ofere “finilor” câte o mioriţă nevinovată, pentru jertfa de ispăşire şi împăcare ca la evrei.

Este adevărat că la caterinca organizată de curând întru vedetizarea întâistătătorilor Bisericii noastre nu se putea răspunde decât cu o caterincă. Aşa  că înfrăţirea  „tutei” cu iapa lui Vasile a sunat ca un dangăt de clopot de alarmă răzbind puţin prin pâcla deasă a cârtelilor şi clevetirilor, precum şi o nadă în care se putea agăţa şi un rechin mai priceput care să arunce puţină lumină şi asupra originii păpuşarilor din umbră.

În acest sens mi-a atras atenţia recenzia la articolul cu “tuta” făcută de Domnul Petru Bogatu, care se arată contrariat la culme de “rătăcirile obscurantiste” ale clericilor moldoveni ce nu se ştiu la sinoade. Nu aş vrea să-l supăr pe Dl. Bogatu susţinând că se crede mai papal ca  papa şi mai drept decât dreptarul în strâmbătatea sa,  însă nu am putut trece cu vederea faptul că încearcă să sugereze sinodului „eronat” după părerea dumnealui, nişte „soluţii reformatoare” pe care membrii sinodului cu de la sine iniţiativă nu sunt capabili să le întrezărească.

Domnul Bogatu propune spre dezbatere câteva idei, asupra cărora aş vrea să-mi exprim şi eu punctul de vedere, ţinând cont de faptul că mănuşa a fost deja aruncată în curtea Bisericii.

Prima idee pe care am reţinut-o ar fi necesitatea reformării administrative necondiţionate a Bisericii, Dl. Bogatu susţinînd că „şi Biserica are nevoie de schimbare” şi exemplificînd schimbarea prin reforma lui Nikon.

 Referitor la această reformă a patriarhului Nikon aş vrea să-i amintesc stimabilului domn că modul în care aceasta a fost înfăptuită a avut drept consecinţă nu adunarea, ci risipirea turmei. Drept exemplu viu îi avem şi astăzi pe ruşii lipoveni. Neactuală este şi comparaţia deoarece această reformă a fost cauzată de un conflict între două practici diferite în ceea ce priveşte simbolurile. Coexistente în Biserică în Ierusalim ( rânduiala Sfântului Sava cel Luminat ) şi Constantinopol (rânduiala studită ), aceste practici au fost uniformizate mai întâi în Bizanţ în veacurile al XII-lea şi al XIII-lea, iar în Rusia nu s-a reuşit uniformizarea în momentul respectiv din cauza „Epocii Tulburi”. Diferenţele de rit s-au perpetuat în Biserici chiar până în secolul al XVII-lea fără ca celelalte Biserici să facă reforme.

Deci, reforma nikoniană nu a fost o reformă administrativă sau organizatorică după cum sugeraţi, ci una liturgică, după cum o numesc teologii, sau cultică, după denumirea istorică. Adică. Dacă până la reforma lui Nikon oamenii se pecetluiau cu simbolul sfintei cruci cu două degete, în chipul firii Divine şi Umane a Mântuitorului, după reformă s-a uniformizat în Biserică tradiţia şi s-a acceptat pecetluirea cu trei degete în chipul Sfintei Treimi.
Dacă până la Nikon se cânta psaltica pe o singură voce, după reformă s-a introdus şi muzica lineară pe mai multe voci.
Dacă până la Nikon se atrăgea atenţia la cuvinte în mod greşit, ca la nişte incantaţii magice, după reformă s-au modificat cărţile de cult, schimbându-se astfel atitudinea faţă de cuvinte. Alte reforme ar fi legate de mersul după soare în procesiunea tainelor, numărul prescurilor, etc..
Ce reformă în stil nikonian în Biserică aţi vrea să ne propuneţi, Domnule Bogatu? Să facem cruce cu patru degete, adică numele Sfintei Treimi plus al Dumneavoastră? Sau să invităm în sfintele locaşuri câte un Vitas şi câte un Pavarotti (odihnească-se în linişte) întunecaţi cu ceva creaţă de barbă de Conchita şi acompaniaţi de un cor de bătători din palme, surle şi trâmbiţe pentru lărgirea diapazonului muzical, sau chiar nişte şamani voodoo cu tamburine, pentru ca măcar cantaţiile şi incantaţiile acestora să poată străbate prin termopanele bine ermetizate ale birourilor de presă.
De cărţile de slujbă nu vă mai întreb, că chiar nu ştiu ce aţi mai putea adăuga la Sfântul Roman Melodul şi acatistele lui sau la Sfântul Ioan Damaschin pentru completarea condacelor şi icoaselor, căci aici nu se pune problema de a „flapţura ţurumbele şi microtiptile pentru biribistrocizarea cerimboflaxului”, ca să nu rămâna ultima pagină a ziarului goală.
De la nivelul acuităţii analistice urbane n-ar trebui să faceţi nişte confuzii atât de impardonabile între reforma cultică şi cea administrativă, sau mai bine zis, o comparaţie aşa nefericită, că poate „obscurantiştii” din suburban monitorizează şi dau „ruşinica” în public.
Ceea ce tot strigăm noi ca Biserică acum nu se referă la simbolurile păcatului ci la păcatele în sine care sunt legalizate prin legi. Dacă aţi vrea să aflaţi şi opinia staroverţilor, că tot aţi amintit de reforma care a dezbinat Biserica rusă, puteţi să-i întrebaţi şi pe mult mai bărboşii lipoveni de la noi dacă vor aşa o poponizare dosnică consfinţită de lege. Regret răspunsul care o să-l primiţi în faţă, şi cred că scuipatul de cămilă e un mizilic.
Iar ca să nu mai confundaţi reforma cultică cu reforma administrativă, vă propun să lecturaţi teza de doctorat susţinută de Alexandru Varona la Bucureşti în 2011 (cred că e ultima în domeniu mai amplă şi mai documentată), nu la facultatea de popi că ăia la doctorate joacă popice şi table ca să devină obscurantişti şi mitocani dar la cea de istorie,  că dă unele indicii pentru diferenţierea reformei cultice de cea administrative. Dumneavoastră o să le întrezăriţi.
  
Iar pentru a evita „risipirea turmei”, credincioşii ar putea după părerea Dvs., D-le Bogatu să ţină piept unui „curs sinodal eronat”, „ortodoxismului neghiob” şi „habotnicilor dezgustaţi de libertăţile democraţiei şi Europei” şi punînd mâna pe „Sfintele Scripturi, canoane şi tradiţie” să-şi croiască ei înşişi reforma, chiar în pofida clericilor „cu vederi obscurantiste” şi a întâistătătorilor acestora (şi toate astea le-aţi tras după Nae Ionescu, aproape ca de la el zicere).

.....Şi eu aş sugera să nu ne cramponăm de părerile „obscurantiştilor” bărboşi ortodocşi, şi să privim puţin reforma Bisericii noastre din perspectiva unor reformatori mai experimentaţi şi mai pe gustul Dvs.  cred. Toţi aceşi reformatori, pe lângă faptul că sunt recunoscuţi pe plan mondial, la fel ca şi Dvs., au fost destul de democraţi în gândire pentru a oferi puterea de decizie asupra canoanelor Bisericii norodului reformator, reprezentanţii căruia au fost chiar ei înşişi.

Şi o să începem cu reforma marelui Luther, care cuprins de fervoarea democratizării şi liberalizării Bisericii Catolice percepea lumea ca pe un „anus gigantic”(„Martin Luther, Later Years”, CD-ROM (CHJ) Logos Research Systems, 1996). Ba mai mult decât atât în corespondenţa cu Papa Paul al III-lea susţinea că „precum scuipatul, mucii, puroiul, fecalele, urina, putoarea, râia, vărsatul, ulcerul şi sifilisul aparţin trupului, aşa şi voi, ceilalţi, care nu-mi... (urmaţi), aparţineţi bisericii”(Hartman Grisar, Luther, London, Broadway House, 1914, vol.3, p. 235).

O să Vă rog să-mi iertaţi grosolănia limbajului, însă am preferat să Vă aduc la cunoştinţă acest citat integral pentru a ilustra exact atitudinea faţă de turmă a acestui mare precusor al Dumneavoastră întru cele ale reformării Bisericii.

Admit faptul că Luther a fost ceva mai radical în gândire şi exprimare. Însă nu pot să îmi reţin un zâmbet când îmi imaginez un popă moldovean, astfel reformat, încercând să-şi adune turma „obscurantistă”, şi strigând de pe amvon: „Hai băi mucilor, sifiliticilor, fecaliştilor, pişorcoşilor, râioşilor etc.... poftiţi în anusul ăsta gigantic care de acum înainte vă va conduce spre mântuire.” Parcă şi văd toate oiţele smerite, cu capul plecat, păşind una în urma alteia şi urmându-şi păstorul.

Mai ales că Luther a mai încercat să implementeze o reformă motivantă, îndemnând pe cei ispitiţi de poftele lumeşti să nu mai postească ci să se desfete cu mâncare şi băutură, urmând chiar exemplul său, ţuca-l-ar pe moaştele lui şi măsa, mama lui  de durduliu gurmand, pentru că, susţine el, „păcatele trebuie făcute din ură către diavol” şi „pentru a-l decepţiona pe acesta în misiunea sa,” demonstrându-i prin asta că mintea ta nu cuprinde păcatul. Dacă această idee ar fi acceptată de membrii obscurantişti ai „sinodului eronat” sunt sigur că turma ar putea fi reîntregită cu o mulţime de pofticioşi şi degustători asidui ai licorilor patronate în vechime de Bachus.

O altă idee motivantă propusă de Luther şi care ar putea servi la reîntregirea turmei ar fi predestinarea. Aceasta ar fi o reformă foarte comodă pentru unii adepţi ai implementării necondiţionate a tuturor ideilor cu suflu modernizant propagate cu îndârjire în ultimul timp pe la noi. Odată acceptată această reformă putem răsufla uşuraţi. Sau mai bine zis putem turna orice lături în capul clericilor fără a ne teme de consecinţe, căci atâta timp cât suntem trecuţi în catastiful vieţii eterne, ne vom ridica la cer după pofta inimii, fără a întâlni niscaiva obstacole. În acest fel BOM ar putea recupera foarte multe şi diverse personalităţi şi minortăţi, căci această reformă, dacă e făcută „ad litteram”, l-ar absolvi chiar şi pe Iuda de trădarea sa, el fiind doar un „trădător din necesitate”, vina fiind purtată exclusiv de Dumnezeu, care conform lui Luther „i-a preluat lui Iuda acţiunile şi S-a autotrădat”. Până aici toate bune şi frumoase, mai ales că de la Luter ne-a rămas şi un îndemn „creştinesc” de răsunet: „când nu te primeşte soţia culcă-te cu servitoarea” că „nu-i nici o afacere să-ţi iubeşti soţia”(Lucien Febure,Martin Luther, un destin”, p.203). Nu aş vrea să dezvolt ideea în ceea ce priveste alte păcate ale minorităţilor că m-ar trăsni Dumnezeu pentru blasfemii.

Să încercăm să gustăm şi din ideile reformatoare ale Papei de la Geneva, reformator şi el de meserie, şi anume Jean Calvin, care este de părere că între Dumnezeu şi om nu este altă relaţie decât cea dintre stăpân şi sclav. Şi sclavii nefiind toţi la fel, Iisus nu a suferit chiar pentru toţi, aşa că mai sunt şi unii predestinaţi să ajungă în iad. Iar odată începută reforma putem să adăugăm la hrisov chiar şi lista integrală a acestora. Presupun că tot norodul reformator prin intermediul reprezentanţilor săi o să decidă cine va figura pe ea.

Am putea să mai recuperăm din oile pierdute şi urmând modelului reformator al lui Zwingley şi permiţînd turmei risipite să-şi schimbe partenerii de viaţă mai uşor decât ciorapii şi risipind pe ici – colo şi câte un urmaş, după cum a făcut chiar el.

Iar pentru o reformă şi mai radicală am putea să-l aducem în discuţie tot pe Zwingley în calitate de „capelan şi mercenar al lui Hrisos”, care toată viaţa sa a „mântuit” credincioşii prin disecare sau decapitare cu o secure personalizată cu două tăişuri. Şi aceasta ar putea fi o metodă rapidă şi eficientă de mântuire a „clericilor obscurantişti” şi care nu se pot încadra nicicum în turma „norodului reformator”.

Reformatorul scoţian John Knox ne invită să urmăm exemplul său personal în vederea practicării incestului. Astfel, pentru a nu discrimina soacrele, el propune să le oferim acestora chiar atenţia pe care o oferim soţiilor. Poate că această reformă ar avea oarecare trecere acasă la ilustrul reformator, însă la noi mă îndoiesc că ar avea succesul scontat din cauza socrilor cu „vederi obscurantiste” care (slavă Domnului, zic eu) încă ne mai împânzesc meleagurile.

Sau am putea chiar lăsa la o parte ucenicia lui Hristos şi să urmăm ucenicilor lui Münster, numiţi şi anabaptişti (reformatori şi ei), care ieşind la defilare pe străzile Amsterdamului în cercei şi gata, încearcă să reconstituie chiar şi în prezent, aici pe pământ, paradisul pierdut, nu ăla divin ci ăla gol. Şi se mai dansează în parade de nudişti chiar şi pe străzile Amsterdamului. Mâine poimâne împreună cu nudiştii şi exhibiţioniştii o să strigăm şi noi prin Chişinău în fundul gol: „Libertate! Libertate! Libertate!” Aş vrea să vă întreb a cui libertate o să o strigăm? Libertatea lui Satan de a ne autodesfiinţa de dragul libertaţii? Un cleric care spune lucrurilor pe nume v-ar fi ruşine să-l întâlniţi pe stradă, dar înconjurat de o gloată îmrăcată în Adam v-ar plăcea să scandaţi fără inhibiţii?

Sau hai să privim reforma unde a ajuns şi din perspectiva unor şi mai noi reformatori, contemporani cu Dvs., care au reformat şi reforma reformatorilor. Poate acestia Vă sunt mai pe plac şi ar trebui să ne luăm după ei. Nişte astfel de „profeţi” reformatori mi-au  fost pe la poartă şi nu o dată, şi m-au anunţat că Hristosul Nostru nu mai este Dumnezeu, că s-a lăsat de funcţia asta şi că este, aşa, un fel de făcătură acum. Iar când am discutat cu tănticile cu Scriptura Bisericii, nu cu făcătura lor de scriptură şi le-am făcut aşa un fel de ερμηνεια (tâlcuire) după ortodoxia asta obscurantistă, mi-au zis că nu avem nevoie în mântuire nici de Biserică, nici de teoria asta de teologie fiindcă noi trebuie să fim ca şi copii ca să ne mântuim, după cum spune „Iehova prin glasul profetului său („Hristos”)”. De la ele citire. Şi am întrebat teoloagele dacă trebuie să fim ca şi copii în gesturi sau în inocenţă, fiincă noi ortodocşii am rămas cu multe gesturi şi simboale. Şi mi-au zis că mai ales la  gesturi să atragem atenţia, să nu fie cruci şi închinări la icoane, ci să ne comportăm ca niste copii cu gesturile lor naturale, că aşa ne mântuieşte Iehova. Stimabile Domn dacă eu aş face gestul natural de m-aş  „cufuri” în nădragi la onorabila vârstă pe care o am, sau în izmenele mele, ca şi copiii, crezi şi mata că m-aş putea mântui mai uşor?
Vedeţi, domnule, cu reformele astea pe care le propuneţi să nu ajungem să avem în biserică doar cufuriţi şi cufurite în loc de creştini şi creştine.

Ei, cam aşa ar arăta o eventuală reformă norodnică din perspectiva unor reformatori cu gândire deschisă şi modernizatoare. Nu am amintit aceste citate cu intenţia de a leza demnitatea organizaţiilor religioase precum lutheranii, calvini, puritanii, metodiştii, zwinglienii, şi toate surogatele acestora, ci pentru a pune în temă credincioşii care ar dori să participe la o astfel de reformare a Bisericii asupra reformelor deja înfăptuite prin liberalizarea ideilor norodnice şi care au dus la apariţia bisericilor noi şi deschise schimbărilor. Dacă prin aceste citări am adus cuiva vreo jignire, îmi cer scuze anticipat.

O să încerc să vă dau şi un răspuns pe înţelesul protejaţilor Dvs., adică în maniera predicatorilor ne-bărboşi, la costum şi cravată, cu menţiunea că citatul este preluat din Biblia lăsată de Dumnezeu şi nu din versiunea „reformată” şi ciopârţită deja pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale de către „profeţii” iluminaţi brusc de idei inovatoare provocate de „mărul lui Newton”. Cine are urechi de auzit să audă şi cine are ochi de văzut să vadă.
 „Vă rog fraţilor, să vă feriţi de cei care fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o şi să vă păziţi de ei”. ( Romani 16,17) şi încă ceva pentru trezire „e cumplit lucru să cazi în mâinile Dumnezeului cel viu!”(Evrei 10, 31) - le-o spune tocmai evreilor, care ştim ce s-a întâmplat cu ei până de curând aşa vreo 2000 de ani de mânie divină.

Eu, personal, în calitate de cleric mă conformez celor citate mai sus şi prefer să mă alipesc turmei mici şi risipite păşind anevoie spre mântuire decât s-o urmez pe cea mare şi bine dirijată către prăpastie.

A doua sugestie (care după părerea mea este utopică) propusă de Dvs. ar fi „reformarea benefică” în care urmând exemplul Bisericilor surori Grecia, Serbia, Bulgaria, România şi mai nou Ucraina, care şi-au făcut patriarhate pe criteriul neamului, ceea ce sugeraţi să facem şi noi, adică, citez: „Biserica Neamului Românesc din Basarabia”. Cu alte cuvinte, un patriarhat românesc înafara patriarhatului din România. Să ciuliţi gnoza Dvs. bine că eman absurditatea ideii. Am auzit odată un duhovnic bătrân care tâlcuia ceva din Apocalipsă şi din părinţii Sfintei noastre Biserici şi ne spunea că la sfârşitul vremurilor toate neamurile se vor întoarce în naţia lor în orânduire (adică în patriarhatul lor). Pe lângă cele două mitropolii autonome deja existente pe teritoriul tării noastre, Dvs. aţi dori să înfiinţaţi şi un Patriarhat Basarabean, adică, pe lângă forfecarea deja înfăptuită a neamului românesc să mai avem o divizare în plus.
Şi dacă va fi contextul politic prielnic şi va hotărî şi Dumnezeu să ne unească într-un singur neam şi noi o să avem un patriarhat şi încă două mitropolii, într-o republică atât de mică, noi ce vom face cu patriarhatul Dvs.? Să vă înscăunăm canonic pe Dvs. şi papă, şi patriarh, şi preot şi diacon şi credincios reformator, aşa numai ca să avem şi noi ca naţie şi ca neam un patriarhuţ autocefal într-o muchie de ţară? Sau explicaţi-mi şi mie cum închideţi canonic un patriarhat din pix? Ca la legi prin votare parlamentară? O Biserică se desfiinţează mai greu din pix. Dacă după canoanele Dvs. s-ar putea, după altele probabil că nu. Încercaţi din pură curiozitate să desfiinţaţi vreun patriarhat deja existent sau să-l integraţi în altul. Desfiinţaţi patriarhatul Rusiei sau al Greciei din pix. Sau propuneţi-le să unească două patriarhate sub un singur patriarh. Să vedem şi noi ce iese. V-am dat acest exemplu ca să înţelegeţi că şi vlădâca nostru are viziune mai clară asupra problemei decât mulţi politicieni, chiar dacă majoritatea îl blamează.
Eu însumi sunt fiul duhovnicesc al ambelor patriarhate. Unul care m-a înfiat cu tot cu Biserică şi care m-a botezat, m-a îndrumat, m-a reprimit în chemare diaconească şi altul care m-a şcolit, mi-a administrat tainele pe tot parcursul studiilor şi este ontologic legat de fiinţa mea. Îmi propuneţi să scuip în vreunul, neţinând cont de faptul că Biserica lui Hristos este în ambele şi în esenţă, eu, la fel cu toţi ceilalţi clerici şi credincioşi sunt mădular în Biserica lui Hristos? Sau după Dvs., Hristos e prezent mai mult într-o parte decât în alta?
Iar pentru deşteptarea Dvs. intelectuală aş vrea să vă informez, aşa ca printre altele, că atunci când cuvântul Biserică se scrie cu majusculă, fără să se specifice patriarhia e vorba de Biserica lui Hristos, Cea Una Sobornicească şi Apostolească Biserică, cea apolitică, de care n-aţi auzit probabil şi nu de forma de organizare pe criterii naţionale sau etnice, Ea fiind mai presus de acestea. Iar ca să înţelegeţi şi mai bine aspectul soteriologic al Bisericii, V-aş propune să meditaţi la faptul că atât sfinţii din Rusia, cât şi cei din România se roagă pentru peticul acesta de pământ, ei fiind mai presus de maşinaţiile politice locale. Iar Dvs., D-le Bogatu, care tindeţi să divizaţi Biserica, ţin să Vă reamintesc că eu sunt de partea Bisericii lui Hristos. Că nu ar vrea nici Patriarhia Română, nici cea Rusă, nici întreg pentarhatul vremurilor apuse şi nici toate patriarhiile şi autocefaliile prezente să decidă în sinod „eronat” canoane reformatoare „drepte” concepute cu neuronul stâng al unor reformatori norodnici.
Atunci când vine vorba de dogme, canoane şi hotărâri sinodale contează mai puţin de unde bate vântul sau finanţarea şi mai mult corectitudinea, conformitatea acestora cu Sfânta Scriptură explicată în tradiţia apostolică, adică în Sfânta Tradiţie, cu menţiunea că Biserica Ortodoxă este la ora actuală singura Biserică a cărei predanie a rămas nealterată timp de peste două milenii, o dovadă în acest sens fiind şi perpetuarea, veşnicia Bisericii noastre, spre deosebire de multitudinea de culte şi cultişoare perindate de-a lungul veacurilor începând cu primele secole ale erei noastre şi terminând cu ultimul răcnet al modei stil New Age, care rând pe rând ajung să devină doar o tristă amintire de poticnire.
Şi fiindcă Dl. Bogatu a amintit „europenizarea asta democratizată”, a comentat-o fără să înţeleagă ce am vrut să spun şi a legat-o şi de Biserică, aş vrea să mai „europenizăm” puţin asupra subiectului.
Aprindeţi beculeţul roşu că vreau să mă fac mai înţeles ca să nu se mai comenteze diferit pe viitor. Că din mijlocul mizeriei se înţelege mai clar.
 Totul ar fi frumos în intrarea asta în care ţin să intru şi eu ca cetăţean, doar dacă Europa asta n-ar trata Moldova ca pe o „mămăligă amorfă”, şi dacă nu ne-ar impune modele culturale ateiste marxist-freudiene. Că acolo la ei prea au mutat centrul de gravitaţie de la Dumnezeu spre om, sau numai pe om şi tot de la prea multe reforme. Sincer să fiu nu vreau să-mi trăiască copii după Max Weber, căci pentru mine ca ortodox e un eretic. Cu alte cuvinte vreau ca şi Biserica să fie integrată în integrarea asta cu toate valorile ei protejate, că de aia e Biserică ca să poată duce şi la mântuirea credincioşilor. Ca să nu zică unii că aberez, uitaţi-vă prin ce necazuri trec fraţii noştri de sânge de peste Prut. Prea au fost umpluţi, aşa ca dintr-o glumă, ba de amasador homosexual, ba de ataşate culturale lezbiene care tot impun evenimente LGBT.
Cum aţi ajuns la concluzia că Biserica este antieuropenizare D-le Bogatu? Dimpotrivă Biserica e mai europeană decât europenii doar că are şi ceva canoane pe care nu le poate europeniza şi mai aşteaptă că poate Europa asta o primeşte cu tot cu ortodoxia ei fără a o obliga să treacă la eterodocşi. E cumva vreo conspiraţie în aceste vorbe? Eu nu cred D-le Bogatu.
De aceea am formulat câteva întrebări precise pentru Dvs. la sfârşitul acestui articol, aşa ca din partea obscurantistului ăstuia de popă, dar cred că mulţi alţi obscurantişti sau ne-obscurantişti care sunt madulare ale Bisericii ar vrea să afle răspunsurile.
De ce către Dvs., D-le. Bogatu şi nu către politicieni care sunt în măsură mai mare să ne răspundă, o să mă întrebaţi?
Păi pe politicieni, chiar nu aveam pe cine să întreb, că la noi deocamdată politica e în tranziţie şi fiecare politician e cu politica lui, dar le-aş sugera şi lor, dacă se poate, în politichia asta a lor să încerce să pună şi ei la rândul lor condiţii partenerilor occidentali, şi prin asta să nu zică cineva că fac politică, mă retrag în hotarul meu de spiritualitate.
Nu de alta, dar suntem în majoritate încă o Ţară Ortodoxă şi dorim să ne integrăm în Europa cu tot sufleţelul nostru ortodox, păstrîndu-ne valorile naţionale şi nu cu fundul în faţă.
Frunţile sus, oameni buni la integrare că doar nu ne omoară nimeni că e democraţie, şi clarificaţi toate păsurile acum, chiar dacă vreun lunetist european o să ne mai cârlige câte pe unul care are gura mai spartă, tot o să mai rămână dintre noi că suntem mulţi, să nu fim si...(asta nu e a mea mi-a sărit din pix un Lăpuşnean din întâmplare).

.   Aşa sunt mai grosolane lucrurile, dar când le spui pe nume parcă se fac mai auzite că degeaba torni miere în rahat că tot aia rămâne în esenţă.
Acum din spatele acestui limbaj de mahala, pe care îl detest eu însumi, vreau să vă întreb: „Se aude mai bine vocea Bisericii vii pe care aţi îmbrăcat-o în sort şi aţi închis-o în vile?”
Biserica nu poate canoniza păcatele aşa cum le legalizează Europa. Oricum vocea aceasta a Bisericii nu se aude nici în Moldova noastră căci este din start înăbuşită. Cu atât mai puţin va fi auzită în Europa sau America. Anume aici se întrezăreşte discriminarea Bisericii, care are menirea în troaca asta a ei să mai spele şi suflete.

Un lucru ciudat este faptul că forfecaţi prin Nae Ionescu ca sectarii la scriptură până ne scoateţi esenţa, adică faptul că nu trebuie să-i condamnăm pe cei „care sunt de altă părere” sau orientare am putea înţelege decât cea ortodoxă probabil. La noi la obscurantişti, aceştia cu păreri diverse şi reformatoare se numesc eretici fiincă sunt sectoare care s-au desprins de Biserică şi de aceea îi mai numim şi secte.  Păi spune Domnule ca la catastif, că încet, încet se vădeşte şi adevărul. Deci, aceştia „cu alte păreri”... s-au uşurat şi până la urmă răzbeşte şi duhoarea. Hai să nu mai facem tandemuri de lambade, că până la urmă în toată această tevatură vlădâcii nici nu mai contează, terfelirea imaginii lor fiind doar un pretext, iar ei un fel de „pietre de încercare”, târâţi în ideologia politică impusă şi dirijată de cineva şi de undeva. Dacă am fi capabili să citim printre rânduri cred că am putea gini şi cine trage foloase în urma unor asemenea scandaluri forţate. Şi mai încercaţi să ne convingeţi că nu se bagă căluşul în gura Bisericii, şi că jocurile Kremlinului creează tot acest cadru polemic.
Se ignoră  mediatic de fapt scopul şi esenţa făcăturii care urmăreşte distrugerea a ceea ce a fost, este şi va fi cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Afacerea asta nu este democratică, ci mai mult demonocratică.
Ce păcat că noi nu avem democraţie în Biserică. Însă nici nu am putea avea aşa ceva fiincă nu poate ieşi popa pe amvon să zică: „Iubiţi credincioşi hai să votăm dacă să vină sau să nu vină Duhul Sfânt în epicleză pentru transformarea darurilor euharistice în Trupul şi Sângele lui Hristos. Ahha 20 sunt împotrivă, 10 pentru 5 abţineri azi nu mai vine Duhul Sfânt o să mâncăm azimă şi o să bem vin sau Fanta de struguri ca sectarii.”
Negarea liturghiei ca act în care ne unim în Hristos va fi şi asta votată în parlamentul european sau local la un moment dat? Aşa ca o reformă cultică....
Să avem niţică răbdare stimabile domn. Să ne punem celebra întrebare: „Eu cu cine votez?” Că ori cântăm în strună lui Mamona şi dăm în Biserică din toate puterile pentru a face jocul acoaliţilor acestuia, care prin formula „Divide et impera” tot mai muşcă câte o fărâmă din Biserică şi o scuipă spre nu ştiu ce sectă nou apărută, manipulatoare de minţi omeneşti, înfiinţînd încă o echipă de zombişori împreună lucrători cu ei, ori ne adunăm şi ne ţinem împreună pentru a putea contracara valurile de zombaţi din ce în ce mai numeroşi ce umblă şi urlă turbaţi ca leii pentru a mai înghiţi încă un suflet creştin. Aşa că să stăm bine şi să medităm: „Noi cu cine votăm?”
Şi când întreb cu cine votăm să nu se înţeleagă politic aşa cum se mai tâlcuieşte, adică între rusi si europeni. Întrebarea e mai spirituală. Votăm păcatul cu legi sau nu?
Chiar aş vrea să se exprime public Domnul Bogatu, aşa D-lui în persoană, că doar se ştie la ziceri că e analist şi a tot comentat “europenizarea asta democratizată”. Până unde vom merge în votarea păcatului? Fiindcă odată votată acea lege a nediscriminării sexuale, noi ştim că este ca un schelet ce poate fi completat cu amendamente interminabile, aşa cum se întâmplă în toate ţările în care s-a votat.
Şi să ne întoarcem iar la „oile” articolului şi la dezbaterea lui.
Curios este faptul că în recenzie aţi lipit de articol, aşa ca nuca de reformă şi politica Kremlinului, mai exact cea a lui Putin, de care cred că şi eu şi diaconul suntem străini. Realitatea acesta „chiar sfidează faptele” ...Nu mai lipiţi D-le Bogatu „filo-închipuirile” Dvs. la spatele oamenilor, că eu în locul diaconului aş face ceva pe ele, pardon am vrut să spun că mi-aş sterge ghetele cu ele.

Şi acum, aşa cum V-am promis, V-aş propune să vă dezmorţiţi puţin intelectul cu un mic chestionar, şi să ne oferiţi nouă, celor cu vederea mai obscură nişte răspunsuri, pentru ca la sinodul următor să avem şi noi de unde ne inspira în luarea hotărârilor ca să nu mai luăm hotărâri neinspirate şi să „eşuăm” ca balena pe recif.
1. Conform opiniei Dvs. depravarea şi decadenţa sunt caracteristice mai mult Rusiei şi Moldovei decât Occidentului. Poate că o fi şi ceva adevăr în afirmaţia Dvs., însă nu ştiu dacă oferirea unui cadru legal favorabil viciilor ar putea rezolva situaţia. De exemplu dacă am lua problemele majore ale ţării noastre, pe care le amintiţi şi Dvs., cum ar fi beţia şi violenţa, am da toată vina pe Creator, după modelul occidental şi am ridica practicanţii acestor vicii la rang de “victime ale debilităţii naturii umane” şi organizînd nişte societăţi şi un lobby pentru susţinerea persoanelor “cu insuficienţă alcoolică”(sau beţivi), cu “insuficienţă materială” (pentru hoţi), cu “insuficienţă sangvină” (pentru criminali) am privi toate aceste vicii ca pe nişte necesităţi ale firii umane şi am proteja aceste “minorităţi “ cu insuficienţă neuronală sau de doagă, ca să o spunem mai pe şleau, credeţi că am putea ieşi din “groapa de gunoi a civilizaţiei”?
2. Iar dacă din punctual Dvs. de vedere legalizarea beţiei, hoţiei şi omorurilor nu ar fi o opţiune, atunci de ce ar trebui să acceptăm şi să protejăm prin lege practicarea şi prozelitismul viciilor sexuale?

3. Se ştie că în umbra grupurilor homosexuale se face lobby şi pentru reducerea vârstei acceptului sexual la 12 ani pentru început. După părerea Dvs aceasta este o normalitate sau am putea trece practicanţii adulţi ai acestui sport în lista persoanelor cu insuficienţe neuronale?

4. Susţineţi că în momentul în care aţi întâlni pe stradă un cleric precum “naşul” amintit mai sus aţi fi cuprins de un sentiment de jenă. Aţi putea să ne explicaţi cu ce sentimente aţi privi în ochi un nepot sau strănepot în momentul în care ar trebui să-l lăsaţi în faţa unei şcoli sau grădiniţe în care ar fi iniţiat în arta perversiunilor sexuale (în practică în Europa) sau chiar ar fi obligat să întărească teoria prin practică?

5. În eventualitatea în care în Moldova se impune şi legalizarea căsătoriilor homosexuale, în grup sau zoofile cum am putea reforma Biserica pentru a putea oficia aceste căsătorii, ţinând cont de faptul că taina cununiei este o taină sfântă, care nu se poate aplica în alte cazuri decât între un bărbat şi o femeie?

6. Cum am putea integra aceste familii moderne şi liberale în rândurile practicanţilor creştini ai BOM în conformitate cu tradiţiile, principiile şi valorile creştine?

Ce părere aveţi despre legalizarea adopţiilor copiilor moldoveni în familii cu doi taţi sau două mame şi cum vedeţi integrarea în societatea noastră a copiilor educaţi în astfel de familii?

În acest sens aş vrea să ne răspundeţi la fiecare întrebare din trei puncte de vedere:
a)personal sau ortodox dacă Vă identificaţi ca şi creştin,
b)din punctul de vedere al poporului obscurantist sau nu din Moldova, dacă îi cunoaşteţi părerea.
c)din punctul de vedere european, să vedem dacă coincide cu părerea norodului. 

Domnul Bogatu, trebuie să fiţi foarte clar când ne daţi răspunsurile aşa încât să nu fiţi luat drept „tută”, mai ales că aveţi şi experienţă în domeniu (pe care eu personal) o apreciez foarte mult. Nici să vă retrageţi ca o „tută” de la a răspunde. Şi apoi, după răspunsurile pe care le veţi da, vom aprecia aşa, şi noi, bărboşii şi reverendoşii obscurantişti cât şi întreaga Biserică atât dintr-o patriarhie cât şi din cealaltă dacă sunteţi „tută” sau nu, ca să nu mai blamaţi Biserica şi după să vă ascundeţi sub cupola uneii mitropolii sau alteia.
Vă doresc succes D-le Bogatu în dezbateri, un real succes, care sper să fie televizat cu posibilitatea ca si obscurantistul ăsta de norod ortodox cu preoţi cu tot să dezbată odată real probleme importante cu ajutorul Dvs. Sincer să fiu, sper să nu vă faceţi nici de tută şi nici de iapă. Şi fără „băşcălie” la adresa mea, a preoţilor, şi mitropolitului până după dezbateri. Precum şi fără alte forţări jurnalistice, care să poată fi considerate de către norod nişte „tutisme” de genul fostelor.

Vrem să ştim ce atitudine creştinească veţi lua în dezbateri de partea religiei homosexualilor, adică a sectei lor, fiindcă aici nu se referă  la păcat în sine(cum aţi evidenţiat) sau la homosexualii cu care nici eu chiar nu am nimic şi chiar aş fi bucuros dacă prin îndemnarea unor duhovnici ar putea să iasă din Sodoma şi Gomora  sau de partea Bisericii fiincă vă consideraţi creştin şi cred că ar trebui ca un bun ortodox să apăraţi creştinătatea şi cealaltă cre(ş)tinătate.
Atâtea vrute şi nevrute, „ştiune” şi neştiute s-au iconizat în masmedia, încât şi unui chel i s-ar ridica părul în cap. Mulţi şi astăzi mai cheamă la judecata norodnică ierarhii prin prizma închipuirilor lor. Probabil că nu au inteligenţa de a se ridica mai sus de şort ca să audă şi vocea de păstor al turmei. Cu alte cuvinte au rămas tot în zona şortului. Sau poate că doar le place să se „ţină de părţile anatomice şi gustă într-un „prezent continuu” din deliciul acestora. Acestora le urez succes şi în continuare, că doar ne mai putem „screme” şi pentru ei cu câte o perlă. Şi cu aceasta chiar îmi pare rău pentru grosolănie şi am scris şi din altă „scriptură” să mă ierte Dumnezeu, şi de la creştinii noştri îmi cer iertare şi-mi cer iertare şi de la cei vizaţi.
Nu vrem să vedem cum homosexualitatea, pedofilia, avortul, de exemplu devine o normalitate canonică ca în anumite culte protestante sau neoprotestante, unde preferinţele sexuale sau poligamia sunt apreciate pozitiv şi astfel păcatul a devenit acolo „lege divină”. Probabil într-un viitor nu prea îndepărtat şi identitatea pedofilă sau zoofilă se va constitui într-un cult de nuanţă „cre(ş)tină” şi va avea pretenţia de a se numi biserică reformistă – neoprotestantă.
Eu cred că Europa asta nu este ceea ce tâlcuia acelaşi bătrân duhovnic despre apropierea unei împărăţii întinsă peste tot pământul în care va fi încoronat un om şi ca rege peste ceilalţi oameni dar şi ca stăpân peste celelalte religii. Mai spunea acel bătrân drept şi cuvios că acel om încoronat va face minuni mari şi va instaura o pace provizorie în lume, va produce o bunăstare materială pentru mulţi oameni care se vor afla la ananghie şi atunci toţi proorocii mincinoşi vor crede că acesta este Iisus Hristos revenit pe pământ ca să întemeieze cu ei o „împărăţie hiliastă de o mie de ani”, o împărăţie la care toţi sectarii visează în mod eronat. Numai că acest om care va fi încoronat şi despre care Sfântul Ioan Evanghelistul ne-a zis cu două milenii în urmă în Apocalipsă nu va fi Hristos ci însuşi Antihristul care se va da drept Hristos. Eu sper că prin globalizarea asta forţată de astăzi şi prin extinderea forţată a sectelor, a proorocilor mincinoşi, şi cucerirea ţărilor într-o singură împărăţie cuvintele de tâlcuire profetică ale acestui duhovnic profet să nu se împlinească chiar în contemporanietate, adică acum în ochii noştri. Este cu neputinţă să trecem şi peste alt profet Ezechil, care cu 2500 de ani în urmă a profeţit războiul, care probabil se apropie şi de graniţile tării noastre, adică probabil războiul lui Gog şi Magog. Uitaţi-vă cum chiar în faţa ochilor noştri se produce o schimbare esenţială, şi anume îndepărtarea de ortodoxie a oamenilor prin globalizarea secularizată şi extinderea altor religii şi secte. Toate acestea se completează reciproc şi sunt dirijate din umbră de o forţă, care pare a fi neutră „din punct de vedere religios” dar care este ostilă creştinismului tradiţional la care la sfârşitul vremurilor vor intra şi buni şi răi după alte profeţii. Credincioşii noştri trebuie să fie foarte atenţi la ce ne oferă atât sectele dar şi alte ideologii occidentale fiindcă acestea nu urmăresc încreştinarea şi moralizarea creştinilor după cum susţin şi afirmă ci transformarea oamenilor în nişte zombi ştămpuiţi la nivel global de ştim noi ce semn. Nu credinţa este  piatra de temelie nici pentru sectele care se vor uni, şi nici pentru ecumenism, aşa cum greşit cred unii. Ci mai degrabă acestea se vor baza pe harisme ca glasolalia, pseudoprofeţiile precum şi pe robotizarea, manipularea şi uniformizarea  intelectuală, ş.a. după cum afirmă unii profeţi. Aceste practici vor deveni ecumenice şi vor uni toată politica şi toate religiile într-un altfel de ecumenism proliferat de diavol.
Creştinismul ortodox nu poate fi adaptat la aceste practici harismatice, sau la anumite moralităţi pietiste sau ale distrăbălării, cum se întâmplă cu uşurinţă în anumite grupuleţe cu diverşi „hristoşei în coadă”. Sau poate că Occidentul se extinde spre noi anume pentru ca noi să ne putem valorifica în el cultura noastră morală ortodoxă şi ortodoxia noastră şi atunci cu adevărat îmi cer scuze pentru utopii. Dovediţi, puteţi?
Este adevărat că Biserica Ortodoxă deşi este dinamică şi deschisă spre lume şi pentru lume, are o dogmaticitate statică care nu poate fi îmbrăcată în haine în nuanţe diferite, după culoarea timpului. În viitor chiar şi în Europa în care vom intra, căci aşa zic şi profeţii, cu siguranţă trebuie să contracarăm invazia şi presiunea în legalizarea păcatelor. În mod contrar vom ajunge în punctul în care Biserica Ortodoxă nu va mai fi considerată temelia de formare a acestui popor, ci mai degrabă un accident în istoria neamului nostru.
 D-le Bogatu, în „motto” – ul Dvs., parafrazându-l pe Ioan Evanghelistul aţi zis că cei fără de păcat pot să arunce cu pietre în ierarhii pe care îi citaţi la sfârsitul articolului dumneavoastră, ca aşa trebuie să-şi ispăsească aceştia păcatele. O să mai adaug o singură întrebare la chestionarul de mai sus şi atât. Nu mai bine lapidăm legea, că ierarhii, mor şi singuri sau se schimbă şi pleacă, dar legile rămân, părerea mea. Dvs. oare ce părere aveţi?..............?
Cu aceste întrebări în faţă ar trebui să ne aşezăm la masa fără colţuri şi nu cu referate asupra şorturilor. Nu de alta, dar să fim pregătiţi atunci când vine şi asupra noastră urgia cu nume frumos răsunător şi intenţii morbide precum „Raportul Estrela”(pro-avort şi pro-LGBT) sau „Rezoluţia Lunacek”(împotriva homofobiei şi discriminării pe motiv de orientare sexuală şi identitate de gen) care vor discrimina majoritatea în numele nediscriminării minorităţii... Deşi ne aruncăm cu toată viteza cu capul înainte, noi nu observăm încă laţul strâns deja în jurul gâtului, laţ legat de rezoluţia adoptată de către Parlamentul European la data de 4 februarie 2014, prin care noi suntem obligaţi de pe acum să hirotonim femei, să cununăm minorităţi (în viitorul apropiat şi iepe), şi să expunem copii la manifestări lipsite de pudoare.
Oare putem să numărăm toate discriminările la care suntem supuşi în numele nediscriminării unor făcături mediatizate precum Concita Wurst sau domnul-doamnă Scoică Cârnat. Ce este aceasta după părerea Dvs. – reformare sau deformare intenţionată şi rău voită a realităţii?

Să ştiţi că eu nu sunt partizanul deformării Ortodoxiei şi dacă iubesc creştineşte toţi Irozii şi nerozii, şi toate Iudele politizate împreună cu alte găşti de indivizi cu insuficienţe într-ale doagelor, îi iubesc creştineşte dar nici nu mor de dorul lor...o s-o trec şi pe asta la spovedanie, că nu pot să mă îndrăgostesc de cei care scuipăcesc Biserica, căci dacă m-ar scuipăci pe mine m-ar durea şortul.
O să-l rog pe diacon să-şi retragă „tuta” de pe piaţă, să lege şi iapa, după ce se vor dezbate problemele propuse şi de către Dl. Bogatu şi de tuta de mine şi de alţi obscurantişti.

P.S.1.Iapa lui Vasile şi Ion nu o s-o băgăm în divorţ, că aşteptăm să vedem dacă se votează cu lege sau nu.
P.S.2. Prezentul articol este fără vreun drept de autor anume şi este liber de sarcini pentru a putea fi citat din el, preluat, publicat sau popularizat de către oricine.
P.S.3. Poate fi preluat şi parţial numai nu parafrazat pe alte teorii că tuta monitorizează...ş...a...m...d....

 
           SEMNAT DE CEVA:
         „Tută” de diacon păcătoasă, prea mult necuvioasă în nevrednicia ei!”. Nu zic care ...Fără supărare.                   Probabil tot OCTAVIAN SOLOMON...



           


2 comentarii:

  1. ce la scarmanat pe Bogatu se face oare de tuta sau nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce reformă în stil nikonian în Biserică aţi vrea să ne propuneţi, Domnule Bogatu? Să facem cruce cu patru degete, adică numele Sfintei Treimi plus al Dumneavoastră?
    Sau hai să privim reforma unde a ajuns şi din perspectiva unor şi mai noi reformatori, contemporani cu Dvs., care au reformat şi reforma reformatorilor. Poate acestia Vă sunt mai pe plac şi ar trebui să ne luăm după ei. Nişte astfel de „profeţi” reformatori mi-au fost pe la poartă şi nu o dată, şi m-au anunţat că Hristosul Nostru nu mai este Dumnezeu, că s-a lăsat de funcţia asta şi că este, aşa, un fel de făcătură acum. Iar când am discutat cu tănticile cu Scriptura Bisericii, nu cu făcătura lor de scriptură şi le-am făcut aşa un fel de ερμηνεια (tâlcuire) după ortodoxia asta obscurantistă, mi-au zis că nu avem nevoie în mântuire nici de Biserică, nici de teoria asta de teologie fiindcă noi trebuie să fim ca şi copii ca să ne mântuim, după cum spune „Iehova prin glasul profetului său („Hristos”)”. De la ele citire. Şi am întrebat teoloagele dacă trebuie să fim ca şi copii în gesturi sau în inocenţă, fiincă noi ortodocşii am rămas cu multe gesturi şi simboale. Şi mi-au zis că mai ales la gesturi să atragem atenţia, să nu fie cruci şi închinări la icoane, ci să ne comportăm ca niste copii cu gesturile lor naturale, că aşa ne mântuieşte Iehova. Stimabile Domn dacă eu aş face gestul natural de m-aş „cufuri” în nădragi la onorabila vârstă pe care o am, sau în izmenele mele, ca şi copiii, crezi şi mata că m-aş putea mântui mai uşor?
    De asa ,,SCHIMBARE" NU AVEM NEVOE!!!!!!

    RăspundețiȘtergere