marți, 30 septembrie 2014

SĂ NU UITĂM: Guvernarea de la Chişinău a dat de necuratu...A fost oprită de la Sf. Împărtăşanie ! Biserica doar a preîntîmpinat, dar Dumnezeu aplică pedeapsa.


Acest mesaj de prevenire a politicienilor cu oprirea de la Sfînta Împărtăşanie, dacă nu vor revizui Legea Antidiscriminării, a fost transmis de Biserică încă anul trecut pe 20 iunie, 2013. De atunci nici o schimbare... Ba dincontra,  pe 11 octombrie, guvernarea euro-sodomită de la Chişinău a mai primit cîteva legi antiumane, dintre care şi legea la Codul Contravenţional, art. 90, care permite practicarea în Moldova şi a altor relaţii (LGBT),  decît cele tradiţionale dintre bărbat şi femeie. 

Pentru cei care văd doar umbra, neajunsurile şi greşelile altuia. Mai mult nu se merită...

luni, 29 septembrie 2014

De ce creştinii cu frică de Dumnezeu nu doresc şi nu pot accepta integrarea în UE. Este aceasta un păcat ?

   
Intrarea în UE înseamnă ieșirea din Ortodoxie”, 
Părintele Iustin Pîrvu, Petru-Vodă, Romînia.

      - La începutul structurării sale, Uniunea Europeană era percepută ca un spațiu economic de liber schimb în Europa occidentală, scopul căreia era să aducă bunăstarea statelor integrate în ea. Inițial, prevederile Uniunii Europene țineau doar de sfera economică și politică a statelor integrate, însă ulterior, noua structură suprastatală a stabilit norme și standarte ce vizau și sfera socială, culturală, ba chiar și cea religioasă a statelor membre.

duminică, 28 septembrie 2014

Un drum blestemat dintre Anenii Noi şi satul Bulboaca a înghiţit zeci de tineri. Fosta mea elevă... La patul inconştientului Roman.


Cu durere în suflet am aflat că nişte foşti de-ai mei elevi, au căzut într-un accident cumplit.
Două victime sunt în comă, dintre care şi Roman, care  doar prin minune dacă va supravieţui...

joi, 25 septembrie 2014

Păcatul pederastiei i-a distrus lui Filat funcţia de Prim-ministru, apoi prima familie, iar acum şi a doua familie. .

Filat
- Angela Gonţa ar intenţiona să divorţeze de actualul lider al PLDM, Vlad Filat, susţin surse din anturajul vedetei TV. Potrivit lor, Angela Gonţa şi-ar motiva decizia prin faptul că soţul ar fi autoritar şi ar decide cu cine poate să se vadă vedeta TV şi cu cine nu. S-ar fi ajuns până la aceea că unele dintre prietenele vedetei de la PRO TV au acces interzis în casa cuplului. De asemeni, Angela Gonţa e nemulţumită şi de faptul că soţul ei ar fi atât de dependent de PR încât transformă orice eveniment de familie în spectacol.

STOP BÎRFELILOR ! Răspunsul mult aşteptat al Mitropolitului Vladimir cu privire la ultimele acuzaţii.



miercuri, 24 septembrie 2014

Простите ! Вот ценности нынешней Европы которую нам навязывает правительство. Сума сошли...По дальше бы детей!


У нас на востоке этих бестыжых  давно бы арестовали, а в Лондоне их  люди приветствуют. Никакого стыда !!! Это доказывает уровень морального падения западной цивилизации...

marți, 23 septembrie 2014

Ce facem: criticăm sau apărăm Mitropolitul ??? Nici una, nici alta !!! A treia este cauza...


  - Mulţi din confraţi mă întreabă în ultimul timp: ba îl critici pe Mitropolitul Vladimir, ba îl aperi...Cei cu schimbul ăsta de macaz ..?
   - Da, aveţi dreptate, doar la prima vedere. De ce zic doar la prima vedere ? Fiindcă noi criticăm nu Mitropolitul, deoarece moral nu avem acest drept,  ci inacţiunile sale în plan bisericesc, mai ales cele care au fost promise anterior de mai multe ori. Pentru aceastaa am şi stat ca leproşii sau ca şi insistenta femeie cananeancă  în faţa porţilor Mitropoliei,  aproape două luni de zile,  pentru anumite cauze bisericeşti de maximă importanţă.

Учёные заговорили о существования ада.Крики людей на глубине 12км



luni, 22 septembrie 2014

Şi totuşi cei cu campania de ponegrire a Bisericii ! Nimic nu este în zădar...Uşor de găsit vinovaţii din jurul nostru. Mai greu e să ne vedem pe noi.

 " Pot muri, dar să tac nu pot..." 
Fer. Ieronim

 -Fraţi creştini! Ortodoxia nu este o credinţă cu caracter extravertit. Orişice întîmplare trebuie privită de la pronumele EU. Uşor e să găsim  victime externe sau  să  ne lăsăm victimizaţi, dar mai greu e să-ţi asumi răspunderea. Asta a şi fost greşeala lui Adam, pentru care a fost alungat din rai. 
  -Deşi multă distorsiune şi  programare în cazul Mitropolitului, pentru glasul viu al Bisericii pe 3 septembrie, departe de a fi acolo vorba de vre-o intimitate, totuşi pentru intravertiţi lecţia a fost şi este clară. Pentru luptă trebuie să fii pregătit să suferi, fără a fi şantajabil sau compromis. De altfel greu îţi va fi...

sâmbătă, 20 septembrie 2014

Îngrozitor! Un semnal de demo(NO)craţie apocaliptică! Persecuţii inumane ale statului. Creştinilor pregătiţi-vă !


  - Un semnal apocaliptic ! Persecuţii inumane ale statului... Cu atît mai mult le va fi greu creştinilor de pe urmă,  intoleranţi faţă de dictatura politicilor pro-homosexuale ale statului, pro-cipizare, pro-sexualizare prin şcoli. Vin timpuri grele, profeţite de apocalipsă, cînd antihristul şi slugile sale vor reuşi să propage răul şi păcatul chiar cu instrumentul guvernamental, sau cu forţa statală susţinută şi dirijată de UE,  călcîndu-i în picioare pe nonconformiştI, ca pe nişte  EXTREMIŞTI şi INTOLERANŢI.

marți, 16 septembrie 2014

Группа православных христиан осуждает нападки в адрес Митрополита Владимира.




Инициативная группа православных христиан, при поддержке членов Ассоциации „Pro-Ortodoxia”, осуждает нападки средств массовой информации в адрес церкви и Митрополита Кишиневского и Всея Молдовы Владимира. В ходе пресс-конференции в IPN, дьякон Геннадие Валуца сказал, что нападки начались сразу же после заседания Синода Православной Церкви от 3 сентября, на котором было принято заявление, отрицающее законы, которые подрывают христианские ценности и осуждающее вмешательство политики в морально-религиозную жизнь.

luni, 15 septembrie 2014

Пример отнношенния к богбоборческой власти: Украинский епископ проклял Киевские власти.


Викарий Черновицкой епархии назвал сатанистами руководителей страны.
Епископ Банченский Лонгин, не стесняясь в выражении своих чувств, раскритиковал украинских политиков. Он заявил, что властям словно не нужно ничего, кроме кровопролития, «и в этом они находят удовольствие».
– Сатанисты! Слуги лукавого. Если они не остановятся, их остановит Бог, но будет им тогда великое горе, – заявил священнослужитель сайту «Татьянин день»

sâmbătă, 6 septembrie 2014

ЕС — «пример существования без Бога»: Молдавская митрополия РПЦ против «евроинтеграции».


В  Кишиневе состоялось  заседание  Синода  Молдавской Православной Церкви (Московского патриархата) под председательством митрополита Кишиневского и всея Молдавии Владимира. Как сообщили 4-го сентября в пресс-службе Молдавской митрополии, на заседании было принято 11 документов.

ГЕЙ-ПАРАДЫ НАНОСЯТ УДАР ПО СВЯТЫНЯМ - МОЛДАВСКАЯ ПРАВОСЛАВНАЯ ЦЕРКОВЬ.

Синод Молдавской Православной Церкви осудил 3-го сентября гей-парады и закон "Об обеспечении равенства", принятого парламентом республики в мае 2012 года, сообщает Интерфакс-Религия.

vineri, 5 septembrie 2014

După decizia antisodomită a sinodului BOM, pro-pederastia RM atacă Mitropolitul. Să rezistăm...


   - Păcatul scuipă cu venin...Să ne "spălăm" cu harul lui Hristos !!! 
După decizia antisodomită  şi euroscepticistă a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova din 3 septembrie 2014, pro-pederastia din Moldova a declanşat un atac contra capului BOM, Mitropolitul Vladimir, pentru a intimida Biserica şi al determina pe mitropolit să tacă de frică. Ne-am aşteptat la aşa provocări, fiindcă această "coincidenţă" a devenit deja o tradiţie.

miercuri, 3 septembrie 2014

Rugăciuni pentru şedinţa sinodul BOM, aşteptată de nouă luni. Sodomizarea Moldovei şi îngrijorările creştinilor.

Slavă Domnului pentru un început bun. Dar mai avem mult de cerut şi de muncit pe plan intern. Primele declaraţii importante ale sinodului.



-Astăzi, sub președinția Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Arhiereii din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove s-au reunit într-o ședință ordinară a Sinodului BOM. În cadrul întrunirii au fost discutate mai multe subiecte ce țin de activitatea Bisericii, fiind adoptate reacții la cele mai stringente probleme cu care se confruntă societatea autohtonă. Astfel, membrii Sinodului au adoptat 11 documente, urmând ca ședința să continue și mâine la Mănăstirea Căpriana. 

marți, 2 septembrie 2014

Atenţie la provocări şi provocatori pe 3 septembrie: Nesimţirea unor feţe în sutană. Cerem rugăciunile d-tră.

  - Aducem la cunoştinţa creştinilor că mîne în curtea Mitropoliei Moldovei, ora 9.00, vom asista afară la şedinţa sinodului, într-o stare de rugăciune continuă. Vă invităm şi pe d-tră.... 
   - Dorim prin această stare de rugăciune să cerem lui Dumnezeu ca să-i lumineze şi să-i încurajeze pe ierarhii noştri " să asculte mai mult de Dumnezeu, decît de oamenii   cu putere".
 - Totodată vă atenţionăm asupra unor provocări ce pot apărea din partea unor membri sau "prieteni"ai Asociaţiei "Fericita Matrona", sau din alte surse, ale căror scop poate fi discreditarea noastră şi compromiterea rezultatelor şedinţei sinodului. Străduiţi-vă să nu vă lăsaţi pradă dezinformării... 
  - O spunem asta datorită nesimţirii şi chiar obrăzniciei unora, cu sau fără sutană, care de jumătate de an au manifestat indiferenţă şi chiar duşmănie,  " iar cînd a venit timpul secerişului, îndrăznesc să ceară cotele nemeritate". Dar Dumnezeu  să le fie  JUDECĂTOR, după meritele lor...