ATENȚIE! De ce tăcem? Propaganda sectei MORMONE în Moldova. Diaconul Octavian Solomon: ”ICOANELE” MORMONE INTENS MEDIATIZATE DE TELEVIZIUNILE DIN CHIŞINĂU”

 

Să facem cunoştinţă cu adevărul despre mormoni

Difuzarea  unui film mormon de către aşa-zisa Biserică a lui Isus Cristos a Sfinţior Zilei din urmă este o propagandă agresivă a sectei susţinută contra cost şi de către posturile de televiziune din Chişinău. Filmul făcător de minuni prozelite produs de „sfinţişorii” cu numele sus menţionat ni se vâră pe gâtlejurile noastre cu rulări şi derulări repetative în stil de „telenovelă” siropoasă şi foarte emotivă. După ce a fost difuzat de PRO TV Chişinău cu repetare cu tot, ştafeta mormonizării a fost preluată de alt canal care a difuzat acelaşi film cu repetare cu tot, şi anume de TV7. Oare ce canal din Moldova urmează să ne incânte cu o nouă serie de mormonizare. O fi ajuns criza şi în grila de programe a televiziunilor din Moldova sau strălucirea arginţilor fără număr a luat vederea deţinătorilor de trusturi.  De undeva din decor „diavolii” naţionali, antinaţionali şi internaţionali se uşurează pe ei de râs  dorindu-ne vizionare plăcută săptămânală a capodoperei cinematografice „Faceţi cunoştinţă cu mormonii” .

În fond nici n-ar trebui să mă mai frământe întrebarea de ce văd pe toate gardurile publicitare din Chişinău mai multe afişe electorale cu mormonii decât în campania electorală naţională. Răspunsul îl ştiu: scopul filmului în Moldova scuză mijloacele financiare a unui imperiu pseudoreligios şi pseudocreştin. În parlamentul sfinţilor mormoni  s-a hotărât să ni se dea spre admirare mormoni din belşug, că au de unde pentru toate televiziunile.

Primiţi-i!Gustaţi-i! Apreciaţi-i! Serviţi-i – să aveţi poftă-n gât fraţilor! Dar să nu vă constipaţi de mormonele că boala-i lâncedă  şi grea.

Iar atunci când întâlniţi pe străzi doi „sfinţi” misionari cu Scriptura lui Mormon în ghiare şi  zâmbetul  întins forţat pe toţi cei 32 de dinţi hliziţi la vedere tâlcuindu-vă din revelaţiile americane ale „sfântului” Joseph Smith, profetul, să ştiţi că aţi dat nas în nas cu „dracu”, pardon, mai bine zis cu misionarii lui care se numesc mormoni şi  care-şi fac reclamă acum cu acest film mult mediatizat.

Nu mă îndoiesc că filmul este bazat pe fapte reale şi nu vreau să minimalizez meritele actorilor mormoni care îşi fac jocul ca în filme. Dar cu luare aminte să vedem ce ne propun ei! În film ne propun să-i cunoaştem pe mormoni prin prizma a şase subiecte selectate cu grijă  şi ne îndeamnă astfel să etichetăm pozitiv şi Biserica Mormonă. Eu propun o cunoaştere mai amănunţită descrisă mai jos:

Denumirea oficială a acestei organizaţii este de Biserica lui Isus Christos a Sfinţilor  Zilei din urmă . Această denumire accentuiază faptul că ei sunt „sfinţii” care trăiesc în ultimele zile (aşa să-i ajute Dumnezeu să-şi trăiască ultimele zile, dar cu toţii odată şi cu toată organizaţia lor după care să se întoarcă la Dumnezeu).

Oficial această organizaţie apare în anul 1830, dar în acel timp nu avea decât şase membri şi era nesemnificativă în contextul tulburărilor religioase care marcau viaţa religioasă în Statele Unite. Astăzi aşa numita biserică cuprinde 15 milioane de membri răspândiţi peste tot în lume. Aproape jumătate (45 %), locuiesc în Statele Unite, iar dacă ne luăm după propria lor statistică sfinţii se extind cel mai rapid dintre toate cultele. În realitate însă în decurs de 10 ani, adică din 1990 până în 2001 ei au avut o creştere de 12%, în Statele Unite spre deosebire de penticostali şi charismatici care au înregistrat o creştere de 38% în aceeaşi ţară. Astăzi extinderea lor a fost aproape stopată, ei ajungând la o creştere de 3% pe an. Oricum indicii de creştere sunt destul de mari ţinând cont de faptul că acest procentaj este calculat din totalul de 15 milioane. Pe de altă parte numărul membrilor este forţat în statisticile mormone deoarece foarte mulţi s-au dezis de conceptele acestei organizaţii pe care nu o mai fregventează. Dar fără o declaraţie oficială de retragere adepţii sunt consideraţi formal membri în continuare. Aceşti mormoni  formali poartă denumirea de  jack mormons, după cum au fost denumiţi chiar de mormoni ca nume peiorativ. Pentru a contracara retragerea sau adeziunea formală a unor membri în ultimul timp li s-a sugerat misionarilor să facă un prozelitism mai activ şi să dubleze numărul botezaţilor convertiţi real şi nu din interes. În acest sens misionarii mormoni sunt şcoliţi după alte programe şi li se înlesnesc metode de atragere mult mai atractive decât cele precedente, au introdus şi misionăriţe în proiectul de prozelitism. La data de 1 septembrie 2005 unul din oficialii de vârf al organizaţiei şi anume Maryl Bittman a recunoscut faptul că doar 4 sau 5 milioane sunt membri activi ai organizaţiei. Oricum chiar şi cu numărul restrâns de mormonui activi Biserica Mormonă a ajuns astăzi un mare Imperiu industrial care colectează doar de la membrii ei peste şase miliarde de dolari anual şi mai produce prin bussines-ul  în care este incadrată încă cinci miliarde, având peste 100 de companii controlate şi multe alte companii la care este acţionară. O parte mică din aceste profituri (aproximativ 500 de milioane de dolari) sunt direcţionate spre pregătirea şi susţinerea celor  60.000 de misionari care sunt trimişi în toată lumea spre a o mormoni. Iar o altă parte nesemnificativă din profitul general este predestinat unui sistem intern de asistenţă socială trâmbiţat în scop prozelit şi bineînţeles spre publicitate, reclame, cărţi şi filme de genul „Faceţi cunoştinţă cu mormonii”, care au ca scop au adeziunea la imperiul mormon a credulilor inspiraţi de mituri SF (a la Joseph Smith),  ce devin după zombarea mormonă de voie, de nevoie zeciuitori şi dijmuitori fideli ai  marelui imperiu.

Mormonii percep realitatea prin ochii lui Joseph Smith, întemeietorul sectei lor, unii dintre ei percep chiar şi trăirea personală prin faptele profetului. În fond, mormonismul, ca de altfel mai toate sectele care practică hărţuirea apocaliptică şi presiunea psihologică vin din a Doua Mare Deşteptare Religioasă care a lovit în plin şi  pământul făgăduinţei din America. Atât de mare a fost trezirea Satanei în acel timp încât a împărţit din belşug darurile şi harismele lui pe la toţi asociaţii săi chemaţi  pe post de apostoli, vizionari, profeţi sau mari  predicatori prinşi într-o stare de exaltare. Cu toţii aveau revelaţii mai importante şi mai speciale decât cele biblice. Cu toţii s-au trezit peste noapte tălmaci de scripturi şi noi scriitori scripturistici. Mai toţi aveau de completat şi de anexat ceva la Scriptură. Şi cu toţii au avut vedenii copleşitoare şi călăreau pe iepe apocaliptice de colo până colo prin America cu planul secret de salvare a omenirii  în mână. După acest plan matematic, în repetate rânduri, ba îl coborau pe „Hristos” din cer, ba îl înălţau la locul lui, ba se urcau ei la cer, ba deveneau ultimii doi martori apocaliptici, ba deveneau  „Hristoşi” şi anti-hristoşi ambulanţi. Aşa zisul  evanghelism de senzaţie rupt din pesimismul calvin  şi târât prin eshatoane imaginare a deschis un nou canal de comunicare dintre „Dumnezeu” şi om prin profeţii şi bibliştii americani gen pastor William Miller, trâmbiţaşul apocaliptic, care a trecut dincolo de aritmetică citind în Daniil şi-n stele simultan; sau „sora” Ellen G. White baba-solul-„Domnului” şi profeata de la adventişti care posedată rău de un „spirit profetic” intra adesea în transe mediumistice. Prin autoritatea profetică proeminentă a  trecut la completarea Scripturilor cu propriile ei scripturi plagiate. Alt tânjitor după sfârşitul lumii, „fratele” profet Charlles Russel a lansat pretenţii repetate şi ultimative „Domnului” de a sfârşi lumea în Armaghedoane. Avea el obsesia lui şi dorul de sfârşit la fel ca „sfinţii” din zilele din urmă de azi. În acelaşi timp şi cu aceleaşi viziuni apare şi „fratele” profet Joseph Smith cutezând a cere de la „sfinţii lui” să fie recunoscut drept ales al „Duhului Sfânt”.

Să vedem ce spune istoria oficială, deşi eu n-o pot crede nicicum, dar o să o descriu după cum o relatează însuşi Joseph Smith în  History of the Church, cu tot luxul de amănunte şi toate fenomenele paranormale care însoţesc această descriere şi care mie mi se par a fi nişte fenomene caracteristice pentru imaginaţia unui om bolnav (dar părerea mea este subiectivă). Zice el că în anul 1820, (la vârsta de 14 ani) când s-a rugat pentru prima dată singur în poiana din pădurea casei, o putere i-a legat limba atât de tare încât nu mai putea vorbi. Deodată s-a făcut un întuneric de nepătruns de jur împrejurul lui. A început să se panicheze deoarece mai mulţi duşmani nevăzuţi au pus mâna pe el. „Fratele” Smith spune că a primit ajutor şi răspuns imediat la  rugăciunea lui deoarece în acel moment a văzut cum i-a căzut peste cap un stâlp de lumină care l-a luminat mai mult decât soarele. Tot acolo în dumbrava de lângă casă, după acest eveniment a început să aibă şi primele vedenii.  Mai întâi de toate a văzut cum levitau două „Personaje” deasupra capului lui, pe lângă alte lumini (şi steluţe probabil). Aceste două personaje „fratele” Smith nu le-a putut descrie foarte clar, după cum spune chiar el însuşi, deoarece  ele pluteau prin aer. Personajele sau arătările au început la un moment dat să şi vorbească. Şi lui Smith i s-a dezlegat limba, niţel. Unul din pesonajele din vedenia lui Smith era fiul celuilalt levitant şi deşi nu s-au recomandat, Joseph în copilăria lui nebunească  i-a luat drept dumnezei pe amândoi deodată. Şi când s-a prins de-a binelea că vorbeşte cu dumnezeii lui, Smith a devenit stăpân pe el şi i-a întrebat mai pe şleau:  care confesiune religioasă este adevărată? Una dintre  arătările cu chip de om suspendate din aer i-a spus că toate sunt greşite şi toate crezurile lor creştine sunt abominabile în ochii ei. I-a dat şi o recomandare tânărului Joseph să nu se alăture niciuneia dintre denominaţiuni fiindcă toate sunt greşite. Fratele Smith n-a mai ţinut cont de această recomandare dată de dumnezeul lui personal şi s-a alăturat cultului metodist, de unde a fost expulzat deoarece practica ocultismul. Apoi, Joseph ne spune că a stat de vorbă mai mult cu unul din suspendaţii din aer (probabil s-a împrietenit mai bine cu el, fiind băiat mai de treabă) şi acela i-a spus mai multe lucruri pe care nu le poate scrie. Trebuie să ştim că toată această poveste a avut mai multe variante la început, povestite toate sub inspiraţia duhului de către profet. Pe lângă faptul că dezvăluirea vedeniilor a făcut-o după vreo 10 ani de la eveniment (unul din motive putând fi şi faptul că era cam analfabet), la început Joseph se cam încurca în descriere, susţinând ba că vârsta la care a văzut arătările era de 13, 14 , 15 ani, ba i s-a arătat doar „Fiul”, ba „Tatăl”, ba amândoi deodată, ba i-a văzut într-un nor negru, ba l-a lovit stâlpul de lumină la cap şi au scăpărat  personajele...etc. Cert este faptul că atunci când şi-a revenit de-a binelea era lungit pe spate, fără forţă fizică, a văzut din nou cerul şi după aceea a văzut că  lumina (luminiţele!) dispăruseră de tot. În sfârşit după toată această întâmplare a plecat acasă şi s-a rezemat de sobă iar  maică-sa îl tot sâcâia cu intrebări la care acesta a răspuns că se simte foarte bine după întâlnirea cu doi dumnezei deodată.

Acestă viziune supranaturală după părerea „sfinţilor” mormoni  a pus începutul unor evenimente  care chipurile au dus la restaurarea Bisericii pe pământ prin Mr. Joseph Smith, profetul  chemat la profeţie de două fantome cu chip de om.

De la acest eveniment Smith s-a întrecut în explicaţii istorice şi a spus, cu „revelaţie de sus”,  că după moartea ultimului apostol, Biserica lui Hristos a dispărut în totalitate. Şi până la revelaţia pe care a avut-o el în pădure, Biserica nu a existat şi nici Evanghelia nu a fost propovăduită. Iar prin descoperirea personală pe care a avut-o el în pădure s-a  refăcut şi  Evanghelia şi Biserica în totalitate.După părerea sa nici o altă presupusă biserică creştină nu deţine adevărul, ci doar el, Smith, este şi calea şi adevărul,  viaţa şi revelaţia, deşi se ştie că Mântuitorul a spus că porţile iadului nu vor birui Biserica Lui. Dar oare mai putem avea încredere în cuvintele Mântuitorului? După mormoni ar trebui să credem că Hristos ne-a minţit în spusa Lui şi Biserica a fost biruită imediat după moartea apostolilor, iar Smith şi nu Mântuitorul are dreptate.

Pe lângă faptul că Smith s-a autodeclarat profet, prorocind şi el venirea exactă a lui „Isus” când urma să împlinească 85 de ani pe care nu i-a mai împlinit. S-a declarat  şi scribul inspirat lui Dumnezeu şi în acest sens  a scris şi alte scripturi mult mai noi şi mult mai precise decât cele vechi şi arhaizate precum este Biblia. „Fratele” Smith tot apelând la cer şi tot după spusa lui, a mai avut şi alte vedenii pe care i le-a  descris, de exemlu, socrului său Isaac Hale (care însă – sîc!, n-a vrut să-i creadă povestea).  Dar să urmărim cursul revelaţiilor şi a evenimentelor în ordinea lor cronologică.

Spune Smith că şi în anul 1823 alt levitant i-a apărut în camera lui pe când dormea. Pe acesta l-a cercetat mai cu atenţie şi a văzut că era gol de-a binelea dar şi-a ascuns goliciunea cu o mantie, însă spiritul de observaţie a profetului a văzut că mantia era descheiată şi astfel i-a putut vedea şi pieptul (păros şi alb). Acest levitant era mesagerul direct a lui dumnezeu şi îl chema Moroni. El a fost trimis la  fratele profet Smith cu o misiune specială. Moroni  i-a spus de o comoară de aur de milioane de dolari în formă de plăci de aur pe care este gravată o nouă biblie într-o egipteană modificată şi anume „Cartea lui Mormon”. După care îngerul Moroni a stins lumina şi a plecat. Dar nu pentru mult timp, căci s-a întors înapoi să-i mai spună odată povestea plăcilor de aur, după care iar a plecat şi iar s-a întors să-i spună că Satana îl ispiteşte. După a treia apariţie Smith şi-a deschis ochii şi somnul l-a părăsit, iar cocoşul i-a şi cântat. O altă stare pe care o descrie Smith legată de această viziune este faptul că puterile îi erau epuizate şi nu mai avea forţă deloc după acele vizite repetate ale lui Moroni. O fi fost Moroni vreun vampir energetic sau nu, nu se ştie. Dar se ştie că Smith cu ultimile lui puteri s-a deplasat în satul Manchester din statul New York şi pe un deal foarte înalt numit dealul  „Cumorah” era o piatră foarte mare pe care Smith cu cele mai ultime puteri ale sale a dat-o la o parte şi a văzut sub ea o altă piatră scobită în formă de cutie iar în această scobitură era un seif tot din piatră. Deschizând seiful a găsit un păiangen de pietre cimentate care acoperea alte două pietre, o platoşă şi plăcile din aur. A încercat să le scoată, dar iar a venit levitantul Moroni şi i-a zis profetului să stea blând că n-a venit timpul. După care Smith şi-a dat întâlnire cu îngerul peste un an când va veni timpul şi au plecat amândoi fericiţi. După un an - aceeaşi poveste, pleacă Smith în statul Manchester, Moroni îngerul pleacă şi el din cer şi vine pe dealul satului, lângă piatra cea mare se întâlnesc se cuprind frăţeşte şi probabil nu este greu să intuim dialogul pe care l-au avut cei doi fraţi întru spirit: „- Hallo, ce mai faci măi frate-îngere Mr. Moroni?”  „– Bine, mersi am venit la piatra cea mare să te văd Mr.frate profet Smith, îmi era dor de tine. La noi în cer este totul Ok. La voi pe pământ cum e Ok sau nu-i Ok?” „– Şi la noi pe pământ este totul Ok.” „ – mă bucur că te-am văzut, te las cu bine. Pa! Ne vedem anul viitor.” Fratele Smith i-a zis ciao! îngerului glorificat într-o egipteană modificată şi i-a dorit călătorie plăcută la cer sau la stele înapoi. „Mersi”, i-a răspuns îngerul în egipteană, că doar nu învăţase engleza, că nu avea meditator  pentru home schooling – „şi tu să călătoreşti cu bine, ai grijă de iapă şi să o hrăneşti la timp.” Şi s-au despărţit fericiţi binecuvântându-se unul pe altul. În anul următor aceeaşi  întâlnire: „Salut frate îngere Moroni!”,  „Salut Mr.frate profet Smith! Cu ce ai venit din cer, cu paraşuta sau cu altă  levitaţie? Îmi dai sau nu anul ăsta scriptura ta?”etc. Şi aşa timp de patru ani la rând s-au tot întâlnit fratele Smith cu îngerul Moroni la piatra de pe deal până într-o bună zi de 22 septembrie 1827 cand, după obiceiul său, Smith s-a dus la întâlnirea îngerească şi îngerul i-a dat în sfârşit plăcile de aur cu două pietre magice Urim şi Tumim şi platoşa (un fel de scut de argint pe care trebuia să pună pietrele maro) şi ea magică bineînţeles. Îngerul i-a zis fratelui Mr. Smith să aibă grijă mare de plăcile de aur, că sunt foarte scumpe şi le vrea înapoi. Luând în cosideraţie faptul că în formatul actual al cărţii această cronică mormonă are peste 640 de pagini, putem să intuim cu uşurinţă câte kg de pagini de aur a avut scriptura originală, care mai era şi gravată cu hieroglife dintr-o egipteană modificată. Devine de înţeles de ce era atât de preţioasă această carte chiar şi pentru trimisul lui dumnezeu Moroni. La atâta bănet în aur pur s-o fi smintit şi el săracul cu tot cu dumnezeul lui.

Din păcate însă nici măcar povestea îngerului descrisă de Smith nu este basmul său original,  ci este copiată după mitul lui Enoh al Lojei Masonice Royal Arch. În acest mit ni se relatează că Enoh a fost instruit într-o viziune să conserveze toate misterele masonice vechi şi să le graveze pe o farfurie de aur pe care Enoh după ce a redactat misterele a ascuns farfuria  într-o piatră arcuită şi boltită pentru ca aceasta să poată fi descoperită de Solomon. Cu alegerea numelui de mesager Smith a cam dat-o în bară. Auzind probabil termenul medical moron, el şi-a botezat mesagerul cu acest termen spunându-i Moroni. Dar cum Smith nu le avea cu terminologia psihologiei medicale şi nu ştia  că moron ca şi termen descrie o dizabilitate mentală s-a ales cu un înger glorificat ca „Debil”.

Este de înţeles de ce nici socrul său nu i-a crezut povestea aceasta. Acesta l-a şi catalogat drept ceea ce era în realitate - un arogant, mincinos şi leneş. Dealtfel, şi un tribunal din Bainbridge l-a judecat pe profet şi l-a găsit vinovat pentru două capete de acuzare „inducere în eroare” şi  „impostură”. Pe lângă faptul că a furat-o pe Emma Hale, viitoarea lui soţie, şi-a înşelat atât  socrul,  cât şi pe alţii dându-se drept mare explorator de comori magice şi ascunse, ceea ce i-a adus umilirea publică de către tribunalul sus-menţionat. Bineînţeles că a refuzat să-i arate socrului său tăbliţele în cauză deoarece aceastea, spunea profetul nu pot fi văzute de oricine, magia lor atragând distrugerea. Cum profetul era semianalfabet şi nu prea ştia să scrie bine nici în engleză şi cu atât mai mult nu ştia să citească nici egipteana lui modificată, şi-a luat o pălărie în care a pus cele două pietre magice şi cu acele două pietre translatoare a tradus întreaga carte a lui Mormon, adică toată scriptura cea nouă, bolborosând cu capul în pălărie, ascuns după o pierdea de lumina soarelui şi de ochii curioşilor. Sărmana Emma soţia lui, a fost obligată să tot scrie cuvânt după cuvânt o poveste fabuloasă a unei familii de evrei care a plecat din Israel în America cu 600 de ani înainte de Hristos. Mai târziu, Însuşi Hristos a venit, conform  lui Smith, la indo-evreii americani înainte de a se înălţa. Extenuată de atâta scris Emma şi-a pierdut copilul, moment în care „fratele” Smith şi-a schimbat scribul până l-a extenuat şi pe acesta, schimbându-l cu altul şi tot aşa timp de doi ani şi jumătate până când best-sellerul a văzut lumina tiparului. Pentru a-şi fundamenta vedenia Smith a ales cu grijă câţiva martori (colegi din breasla căutătorilor de comori şi masoni) pe care i-a îndemnat să se roage ore în şir în faţa unei cutii goale până au început şi aceştia să aibă vedenii şi să vadă tăbliţe de aur. Unul din martori, mai rezistent la hipnoză şi care nu vedea tăbliţele a fost fugărit afară să se roage suplimentar. După acest eveniment hipnotico-mistic profetul şi-a strigat îngerul debil şi păros şi i-a încredinţat tăbliţele în valoare de milioane de dolari să le ducă sus pentru a fi valorificate într-una din „împărăţiile de sus”. După 25 martie 1830 Smith a început să-şi vândă best-sellerul prin librăriile din Palmyra. Deşi foarte mulţi au considerat cartea ca fiind o mare blasfemie împletită cu legende vest-americane ce cataloga indienii americani ca trib pierdut din Israel, „fratele profet” Smith nu s-a lăsat descurajat de critică. Având deja o scriptură proprie şi unică inspirată din tăbliţe imaginare şi-a făcut şi propria baracă în care s-a înscăunat ca şi profet cu autoritate, începând a boteza în lacul Seneeca prin scufundare completă, ca la cartea lui, pe toţi credulii chinuiţi de extazul religios mormon.

Dezvoltându-şi calităţile de orator, Smith le promitea enoriaşilor noii biserici stelele de pe cer, unde aceştia urmau să ajungă dumnezei adevăraţi printre mulţi alţi dumnezei...Emma propria lui soţie a tărăgănat convertirea ei personală mult timp dar în urma multiplelor presiuni făcute de Smith şi de congregaţia lui a cedat într-un sfârşit şi a acceptat să devină şi ea dumnezeiţă.

Insistenţa de a se impune a profetului în cauză, libertinajul şi curviile lui, cât şi critica pe care o făcea celorlalte denominaţiuni creştine a atras furia şi persecuţia din partea conaţionalilor nu numai asupra lui dar şi asupra congregaţiei pe care o păstorea cu autoritate. Nici de această dată nu s-a descurajat. Şi-a redefinit societatea sectară creată de el ca fiind adevăratul Sion şi a pus în aplicare alcătuirea unui Paradis terestru doar pentru el şi pentru mormoni. Împreună cu cincisprezece mii de mormoni a trecut râul Mississippi şi a ajus în Illinois în anul 1839, unde şi-a format propria aşezare numită Nauvoo, primind sprijinul politic de la Partidul Democrat dar şi de la Partidul Republican care tânjeau după voturile mormonilor nou veniţi. Aceştia l-au făcut şi primar al propriei localităţi şi generalul ei, încât luat de valul puterii politice profetul candidează la preşedenţia Statelor Unite în anul 1844.

Ajungând în vârful piramidei de mărire prin statutul de profet, multe enoriaşe atrăgătoare au început să-l divinizeze şi nu numai... Deşi Emma soţia profetului îi tolera de multe ori infidelităţile conjugale uneori ceda şi ea pierzându-şi controlul şi scărmănându-i ibovnicele, sau ungându-le cu câte o coadă de mătură. Pentru a soluţiona problema, profetul a cerut sprijinul lui dumnezeu care imediat l-a şi luminat cu o nouă revelaţie. Astfel, însuşi dumnezeu îi aproba toate curviile profetului său şi mai mult decât atât i se revela faptul că încă din 1831 i se pecetluise de sus pentru el şi pentru toţi mormonii din biserica lui de parte bărbătească obiceiul mult dorit de ei de a-şi lua mai multe soţii dintre surorile din frăţie. Deşi Joseph a primit acordul lui dumnezeu, Emma nu a fost de acord cu dumnezeul lui Joseph în această speţă şi i-a refuzat revelaţia. În 1844 Joseph a început să-şi caute soţii mai prospete printre soţiile celorlalţi profeţi din biserica lui şi astfel s-a produs o ruptură în rândul mormonilor lui. Cei care s-au simţit înşelaţi de profet şi de propriile soţii cu propriul profet s-au răzvrătit numindu-se „mormonii-răzvrătiţi”. Aceştia şi-au cumpărat o tiparniţă şi au început să tipărească un ziar în care dezvăluiau toate dedesubturile şi subtilităţile profetului. Joseph a ordonat distrugerea acestei tiparniţe, numai că astfel a intrat în conflict cu legile statului Illinois, fiind acuzat de încălcarea primului Primului Amendament al Constituţiei Statelor Unite. Astfel profetul a fost pus la răcoare să i se mai domolească aprinderea şi apetitul sexual.Dar se pare că pedeapsa respectivă li s-a părut prea mică oamenilor, încât aceştia au încojurat închisoarea din Carthage şi au împuşcat profetul pe când acesta încerca să fugă pe geam.

Desigur astăzi mormonii ne vorbesc de o moarte martirică a „sfântului” profet însă eu vreau să-mi rezerv dreptul de a nu-l compara pe Smith cu martirii Bisericii care au murit pentru Hristos şi nu pentru destrăbălare.Deşi biserica „sfinţilor” mormoni îl cinsteşte în sinaxarele ei alături de alţi sfinţi profeţi care au preluat conducerea mişcării, noi nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de legendele şi de informaţiile trunchiate pe care „sfinţii” misionari ni le expun spre a le morfoli prin diverse pliante eronate unde îşi victimizează intenţionat trecutul şi începutul lor.

Chiar dacă viziunile lui Joseph ar fi adevărate în nici un caz acestea nu veneau de la Dumnezeu ci au aceeaşi inspiraţie demonică ce a produs toate rătăcirile păgâne. Şi mai mult decât atât, prin biserica mormonă autorul acesteia a reuşit să formeze un păgânism în toată spledoarea lui dogmatică, cultico-ritualică şi morală, pe care ni-l propune ca şi pe cel mai pur creştinism în care ar trebui să ne încredem.

În acest sens vom analiza câteva doctrine revelate de autodeclaraţii profeţi prin care aceştia ori neagă ori denaturează orice fel de învăţătură creştină.

Toate dogmele biblico-istorice pe care s-a fundamentat Biserica Creştină în biserica mormonă capătă alt înţeles. Fiecare adevăr dogmatic creştin este susţinut de mormoni doar parţial şi  este completat cu o falsă explicaţie.

    1) Sfânta Scriptură – pe care mormonii o acceptă ca şi autoritate infidelă, a fost completată de „sfântul profet şi frate” Smith cu alte trei scripturi adiţionale inspirate toate de „duhul” şi anexate la canonul scripturistic,  deoarece şi acestea au pretenţii revelatoare de la bunul  Dumnezeu.

   2)Cartea lui Mormon editată în 1830 ne informează că este „Cuvântul lui Dumnezeu” şi în consecinţă nu se poate schimba. Numai că acest cuvânt a fost modificat de atunci până acum în peste 4000 de locuri de profeţii ulteriori care au primit şi ei câte o reveleţie de înţelegere pentru a modifica textul sacru pe ici pe colo şi  pentru a-l  adapta şi a-l alinia la conceptele mormone dar şi pentru a mai atenua contradicţiile grosolane care au fost îngăduite cu asistarea „duhului sfânt de la mormoni” şi cu asistarea altor duhuri. Această scriptură nou-nouţă se vrea a fi o carte istorico-profetică ce descrie o  perioadă de timp  îndelungată  de peste o mie de ani (600 î.Hr-421 d.Hr.). Scriptura lui Mormon, ne spune Smith, este o compilaţie din mai multe scrieri care au fost şi acestea scrise pe diverse plăci de aramă - plăcile lui Nefi, plăcile lui Eter care descriu o istorie a iarediţilor inexistenţi, alte plăci de aramă aduse de evrei în America şi toate acestea au fost cercetate şi sistematizate de un oarecare profet Mormon care a transcris toate aceste istorii pe plăci de aur. Această biblie  ne descrie cum o parte din evreii din Ierusalim au bătut tare, tare, tare cu chişiorul în podea şi au luat-o la trap (sau cu barca) spre America în anul 600 î.Hr.. Speriaţi probabil de căderea Ierusalimului au luat-o la sănătoasa spre al doilea pâmânt şi continent al făgăduinţei dat tot evreilor. Ajunşi în America evreii se înmulţesc şi formează noi civilizaţii evreieşti, şi anume civilizaţiile nefită, lamanită şi melekită toate din sămânţa iudeului Lehi, şi cunoscute de noi a fi parte din  triburile civilizate ale indienilor precolumbieni.Unii dintre ei fiind mai păcătoşi s-au întunecat la piele transformându-se în indieni-evrei de culoare alţii din ei au rămas albi la piele fiind nepăcătoşi... Păcat că nativii americani nu poartă în ADN-ul lor nici o amprentă jidovească după cum s-a dovedit prin multiple teste. Dar probabil că evreii lui Joseph din America şi-au modificat ca prin minune ADN-ul după neuronii profetului. O altă minune stranie este marea bătălie descrisă de scriptura mormonită care a avut loc pe dealul Cumorah  din regiunea Palmyra a statului New York  de astăzi. Aici s-au luptat nefitiţii evrei cu lamaniţii din acelaşi neam şi au căzut mii de războinici într-o confruntare sângeroasă în care s-au angajat sute de mii de ostaşi. Şi deşi mormonii au brăzdat tot statul şi au săpat peste tot în speranţa să găsească vreo moaştă nefită sau vreo mumie lamanită sau măcar vreun cal sau elefant precolumbian despre care scrie biblia mormonă, n-au găsit decât minunea dispariţiei tuturor vestigiilor din acest război. N-au rămas de la acest răboi decât enigmaticele plăci pe care le-a ascuns războinicul Moroni, fiul lui Mormon şi pe care le-a găsit Smith, le-a tradus tot el, păstrându-le într-o cutie sub pat şi le-a  returnat aceluiaşi războinic  Morona care între timp a devenit îngerul Moroni. După Smith sau după mormoni că tot aia este, „Hristos” a plecat până în America în vizită pe la evreii din Noul Ierusalim-Sion, unde s-a arătat în Bountiful. Acel „Hristos” face o biserică în America la fel cum a făcut şi în Ierusalim,  alege şi el 12 discipoli noi dintr-un neam inexistent din punct de vedere al istoriei, dar existent în scriptura lui Smith, neamul nefiţilor.

O altă curiozitate a scripturii lui Mormon este faptul că aceasta a fost finalizată în anul 421 d. Hr. dar reproduce textul din traducerea Bibliei regelui Iacob ( Biblia King James) care apare în anul 1611 cu toate erorile şi explicaţiile aferente. Probabil dumne-profetul lui Smith, legendarul Mormon şi ceilalţi autori ai cărţii, fiind dumne-profeţi meseriaşi şi cu viziuni lărgite au văzut cu toţii o traducere care urma să apară cu 1190 de ani mai târziu şi au citat din ea, vizionar şi profetic bineînţeles.

3) Doctrină şi Legăminte – este o altă aşa-zisă sfântă scriptură mormonă. Spre deosebire de Cartea lui Mormon, Doctrină şi Legăminte n-a fost adusă de nici un înger glorificat, n-a fost tradusă de Smith din  limba egipteană dar este plină de revelaţii la fel de „divine” ca şi cealaltă carte. Aceste revelaţii le-a primit atât Mr. Profet  Joseph Smith precum şi alţi profeţi inspiraţi ca el. Dacă o să ne întrebăm cum s-au produs aceste revelaţii şi cum a apărut această carte găsim răspunsul chiar în revelaţia cu numărul 18. În acest capitol ni se spune că  Joseph Smith şi alţi profeţi mormoni ca el  au auzit „glasul încet dar sigur” al lui „Isus Hristos” care le-a dictat fiecare revelaţie în parte (Doctrină şi Legăminte 18:35-36).

4) Perla de MarePreţ – este şi ea o scriptură canonică a „sfinţilor”. Ţinând cont de faptul că sfinţii nu recunosc traducerile existente ale  Sfintei Scripturi şi susţin că toate traducerile sunt greşte trebuie să ştim că „sfântul” Joseph Smith a făcut el însuşi o încercare de traducere mult mai exactă, după părerea sa, a Scripturii fiind sub inspiraţia „Sfântului Duh” în acest proces. Această traducere a fost probabil revelată şi ea de duhul, fiindcă altfel nu văd cum ar fi putut să facă o traducere mult mai exactă un semianalfabet care nu ştia să scrie foarte clar nici în engleză, cu atât mai mult să traducă din ebraică sau greacă. Oricum „sfinţii” de azi nu mai folosesc traducerea lui Smith din motive lesne de înţeles, dar au selectat anumite pasaje din traducerea lui pe care le-au inclus în noul canon al cărţii inspirate cu denumirea sus menţionată. În această carte mai sunt incluse şi alte scrieri traduse tot de „sfântul” Joseph Smith de pe alte  papirusuri egiptene obţinute în 1835, cum ar fi de exemplu Cartea lui Avraam scrisă de patriarh în egipteană. Perla de Mare Pret mai cuprinde ceva informaţii vizionare, câteva mărturisiri şi declaraţii de credinţă contradictorii, şi o istorie a bisericii scrisă tot de „sfântul” Smith sub inspiraţie divină.

Oricum Sfânta Scriptură a trecut pe planul secund în biserica „sfinţilor” şi nu mai are autoritate deoarece a fost falsificată intenţionat prin traduceri greşite, şi din ea, susţin „sfinţii”, au fost scoase părţi valoroase. Biblia oricum trebuia să fie discreditată ca să fie evidienţiate celelalte scripturi de la Smith şi mormonilor le-a reuşit... Astăzi, mormonii chiar dacă vorbesc de o Evanghelie, trebuie să ştim că Evanghelia mormonă nu coincide cu cea creştină, iar Scriptura mormonă nu este Biblia ci propriile lor „revelaţii”.

        Dumnezeul mormon şi antropologia lui. Dumnezeul mormon este un dumnezeu variabil, evolutiv şi limitat la un anumit spaţiu din univers. La ei până şi Dumnezeu se supune Legii Progresiei Eterne prin care ba evoluiază mai spre bine ba mai progresează, ba se mai schimbă un pic şi aşa mai departe. Această lege poate fi rezumată după mormoni în următoarea frază : „Precum a fost omul, a fost cândva Dumnezeu; precum este Dumnezeu, poate deveni omul”. Este de neînţeles de ce Cartea lui Mormon contrazice doctrina bisericii mormone şi această lege şi afirmă că Dumnezeu nu se schimbă niciodată (Mormon 9. 9-10).

Basmul dumnezeului mormon începe demult pe o planetă necunoscută din univers, unde înt-o bună zi, dintr-o dumnezeiţă care a făcut sex celest cu dumnezeul acelei planete s-a născut spiritul-copil cu numele Elohim viitorul dumnezeu mormon. Acesta la început era doar spirit fără trup, născut din dumnezeiţa mamă ce făcea parte din haremul unui dumnezeu cu autoritate în galaxie şi stăpân pe toate dumnezeiţele de pe planeta lui. Pentru ca să poată progresa după legea progresiei eterne, spiritul Elohim a fost trimis pe o altă planetă să se nască din nou şi să ia corp dintr-o mamă cu trup omenesc. Acesta s-a născut în zona extraterestră predestinată de tatăl său care era şi el dumnezeu în materie divină după cum menţionează mormonii. A crescut şi s-a convertit la învăţătura mormonă a bisericii extraterestre de orientare  mormonă de pe acea planetă necunoscută. S-a căsătorit poligam şi el cu diverse femei vii şi moarte care vor fi fiind viitoarele lui dumenzeiţe. A plătit zeciuiala regulat, a îndeplinit ritualul de la templul mormon, fapt ce l-a propulsat spre dumnezeire şi a murit ca toată lumea. După moarte a fost glorificat şi transformat în dumnezeu mormon de către un sinod al dumnezeilor mormoni din univers.  I s-a dat spre facere şi păstorire o planetă din sistemul stelei Kolob unde stă cocoţat şi astăzi şi are în supunere câteva planete pe care le coordonează. Ocupaţia lui de bază este să facă sex cu dumnezeiţele lui pluraliste pentru a naşte spirite-copii. Astfel a fost născut şi primul-născut dintre spirite, spiritul lui Iehova (viitorul  „Isus” renăscut în carne pe pământ) şi fratele său întru spirit  Lucifer (viitorul frate Satan) şi toţi demonii şi spiritele tuturor oamenilor de pe pământ. Dumnezeul „Elohim” de pe Kolob, fiind un dumnezeu fecund, a reuşit în scurt timp să-şi  însămânţeze toate dumnezeiţele de pe planeta lui care au rămas gravide cu el. Rând pe rând toate dumnezeiţele i-au născut lui Elohim spirite-copii care trăiau fericiţi într-o viaţă premuritoare pe acea planetă. Înmulţindu-se spiritele născute de dumnezeiţe, Elohim, dumnezeul tată, face un consiliu cu spiritele mai mari, adică cu feciorii săi cu chip de duh şi le prezintă planul de construire a planetei Pământ pentru a trimite acolo spiritele să se nască din nou şi să ia corpuri omeneşti. Dar aceste spirite ce urmau să se nască în chip de om trebuiau îndrumate să poată ajunge şi ele dumnezei pe planetele lor. Cu planul de îndrumare sau de salvare mai bine zis, se prezintă atât spiritul Iehova-Isus, feciorul dumnezeului Elohim cât şi Lucifer, un alt fecior. Dar în timp ce Iehova-Isus a venit cu un  plan asemănător cu proiectele de pe planetele vecine, prin care se asigura oamenilor voinţa liberă de a alege această demnitate divină care li se încredinţează, Lucifer a vrut să fie un salvator mai original al acestei lumi şi a propus ca toţi oamenii de pe această planetă să devină dumnezei cu sau fără voia lor. Proiectul a fost câştigat de Iehova-Isus, iar Lucifer a vrut să se răzbune şi a pornit o revoltă pe planeta lui Elohim. A atras în gâlceava lui mai multe spirite care împreună cu el au fost trimise pe pământul încredinţat lui Isus spre alcătuire, unde stau şi astăzi pe post de Satan şi de demoni. Între timp Elohim şi-a luat pe una din soţiile sale preferate, şi anume pe Eva şi au coborât din sistemul Kolob în sistemul solar pe pământ pentru a pune început omenirii, mai cu seamă a pune început cărnii (adică trupurilor omeneşti) fiincă spiritele erau toate pregătite pentru a deveni oameni. Aici basmul se diversifică în variante diferite după povestitorii profeţi şi revelaţiile de basm diferite pe care le-au primit de sus. Unii spun că Elohim, dumnezeul, s-a transformat în Adam şi după ce a făcut un sex pământesc cu Eva au dat naştere la primele trupuri din carne care erau posedate de spiritele extraterestre ce veneau pe rând din sistemul Kolob. Alţii susţin că Elohim i-a făcut trupul lui Adam din praful de  pământ de pe altă planetă, adică din ţărâna lui de acolo după care i-a pus un spirit în trupul lui şi l-a adus pe extraterestrul Adam pe pământ ca să producă oameni tereştri care vor ajunge şi ei dumnezei extratereştri în viitor. Astăzi sfinţii au schimbat macazul şi susţin că Adam este de fapt Arhanghelul Mihail. Adică spiritul Mihail din viaţa premuritoare a primit împeliţare din carne pe pământ şi un nume nou - Adam. Acest  Adam cu Eva lui au fost aduşi şi puşi în America de Nord, mai exact într-o grădină a Edenului situată în America de Nord.

O altă particularitate antropologică pe care o descrie Smith şi mormonii cu lux de amănunte este legată tot de gâlceava cerească dintre Iehova-Isus şi Lucifer. Cei doi fraţi au atras în lupta lor toate spiritele-copii ale lui Elohim şi ale dumnezeiţelor pluraliste. În această luptă unele spirite au luat partea lui Lucifer şi s-au transformat în diavoli după cum şi Lucifer s-a transformat în Satan. Alte spirite-copii au luat partea lui Iehova-Isus şi acestea au fost trimise să se nască din carne albă şi astfel s-au născut oamenii albi din familii cu tenul alb al pielii. Insă spiritele care în conflictul spiritual dintre Iehova-Isus şi Lucifer au fost de partea celui întunecat acolo sus, au fost blestemate şi astfel s-au născut nefericiţii în trupuri întunecate aici pe pământ şi au culoarea pielii neagră şi azi, deşi Elohim i-a iertat la 1 iunie 1978. Scuze, dar mărturie despre ora exactă nu am găsit.

Dar blasfemia nu se opreşte aici. Dumnezeul Mormon-Elohim, spun „sfinţii”, s-a coborât încă o dată de pe Kolob după mii de ani şi a venit la pruncuţa fecioară „Maria” cu chipul său de babalâc bătrân de zile şi a întreţinut cu ea relaţii sexuale spre a-l materializa pe Iehova-Spiritul, şi a-i oferi o carne omenească în corpul lui Isus. Cel puţin aşa ne descrie istoria întrupării al doilea profet după Joseph Smith şi anume Brigham Young şi apostolul mormon McConkie. Ştim de asemenea că o seamă de profeţi timpurii din conducerea bisericii lor au primit revelaţii de la „duhul” susţinând că Iisus a fost poligam-pluralist şi s-a căsătorit cu cele două surori ale lui Lazăr, Marta şi Maria dar n-a fost de ajuns, căsătorindu-se şi cu  Maria Magdalena. La crucificare, ne spun profeţii mormoni, au asistat o mulţime de copii de-ai lui Isus. Iar din ramura hristică pe linie descendentă provine şi Joseph Smith profetul. Acest „Hristos” al mormonilor este un altfel de „Hristos”şi nu cel tradiţional, fapt confirmat de însuşi preşedintele mormon Hinckley. Curios este şi faptul că mormonii nu pot scăpa aşa de uşor de Joseph Smith deoarece la judecată pe scaun vor sta trei personaje să îi judece şi anume dumnezeul Elohim, profetul Iehova-Isus şi profetul Joseph Smith. Acest merit şi l-a dobândit  Joseph Smith, spun „sfinţii”, deoarece şi-a vărsat sângele pentru noi la fel ca şi Isus.

     „Duhul Sfânt” a fost disecat şi el de mormoni în două subiecte - Holy Ghost şi Holy Spirit. „Duhul Sfânt” în subiectul Holy Ghost are sex şi după verificarea mormonă a duhului s-a dovedit a fi mascul şi nu femelă (un lucru îmbucurător probabil). Holy Spirit-ul este un fel de esenţă divină care bântuie ca o fantonă sub aspectul unei forţe impersonale.

Mormonii de astăzi cred că oamenii care au aderat la biserica lor nu sunt altceva decât nişte dumnezei în devenire şi aici încearcă să pună punctul la orice discuţie. Am văzut că profeţii timpurii ai bisericii în cauză au tunat aşa unul după altul nişte revelaţii luminate de au rămas cu cura căscată şi diavolii. De exemplu, marele profet Young l-a identificat pe Adam cu Dumnezeu-Tatăl (în contextul descris mai sus) şi de aici s-au tot dat cu capul de  revelaţii şi alţi profeţi mormoni susţinând că Adam este şi Arhanghelul Mihail pe de o parte iar pe de altă parte şi „Isus” l-a posedat pe Arhanghel, alţi sfinţi profeţi spun că  Adam a devenit Isus şi Isus a devenit Iehova, Iehova – Elohim, iar Elohim este şi Adam şi Isus deodată. Astăzi dacă ai ruga un mormon să-ţi explice toate aceste revelaţii în ordinea lor cronologică după cum au fost descopererite de profeţi şi tu şi el aţi ajunge la balamuc. Cert este faptul că mormonii nu mai ştiu sigur deja cine este Dumnezeu, cine este Adam, cine este Arhanghelul Isus sau  Arhanghelul Mihail şi alţi Elohimi, după cum nu ştiu sigur nici cine sunt ei înşişi - sunt deja dumnezei sau încă mai sunt oameni.

Oricum divinitatea mormonă este aporpiată de divinitatea ereticului Sabelie, iar Biserica a combătut cu 1800 de ani în urmă astfel de concepte eretice prin care sabelianiştii susţineau că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt decât nişte manifestări, aspecte şi moduri sau nume ale unei singure esenţe divine care a luat diverite forme succesive în timp. Mormonii au adoptat şi triteismul format din trei dumnezei subordonaţi care sunt secundaţi de politeismul milioanelor de dumnezei din univers.

De altfel după cum am observat mormonii ne propun să credem că dumnezeul planetei noastre a fost şi el om ca toţi oamenii şi a fost ridicat în rang divin cu trupul său şi cu pasiunile sale. Şi mai mult decât atât, ne spun ei, în univers bântuie mai multe entităţi cu pretenţii divine, adică un fel de oameni glorificaţi care au ajuns a fi dumnezei. Mormonilor li se promite de către secta lor aceeaşi soartă în cazul în care vor  fi dijmuitori fideli şi virtuoşi şi vor crede în basme, adică li se vor da câteva stele de pe cer cu planete cu tot pe care trebuie să le populeze. În acest scop dumnezeii-oameni vor trebui să-şi sexualizeze permanent sutele şi miile de soţii vii sau scoase de prin arhive pentru a contracta cu ele cununii veşnice, căci „sfinţii” scurmă prin arhivele naţionale după identităţi de cadâne vii şi moarte, pentru a-şi mări haremul.

Pentru ca această confuzie să fie şi mai mare trebuie să reamintim că scriptura de bază a mormonilor, Cartea lui Mormon, ne spune în repetate rânduri că există un singur Dumnezeu (sabelian, dar unul singur) iar biserica mormonă şi profeţii ei ne vorbesc de o pluritate de dumnezei şi afirmă contrariul faţă de propria lor scriptură sacră şi mormonă. Cartea lui Mormon susţine că dumnezeu este duh, mormonii spun că dumnezeu este un om în trup glorificat, şi are şi statura noastră, nici mai mare nici mai mic.

Probabil toate aceste contradicţii vin din indicaţia pe care o găsim în Perla de Mare Preţ, unde dumnezeul mormon ne porunceşte să minţim. Acum eu înţeleg faptul că toată biserica mormonă în frunte cu profeţii săi îşi dau ghes care mai de care să împlinească această poruncă divină a lor, fapt reflectat cu desăvârşire în dogmatica mormonă, dar care este în fond adevărul că nu se mai înţelege nimic? Ori Cartea lui Mormon îi contrazice pe mormoni cu tot cu biserica lor ori mormonii au devenit cu toţii eretici în propria lor sectă eretică?

     Şi sistemul de mântuire mormon este destul de ciudat şi foarte complex. Pe de o parte, Cartea lui Mormon indică o mântuire simplă şi fără nici un efort, doar prin credinţă şi botez, aşa cum o răstălmăcesc toţi protestanţii, dar lucrurile se diversifică în  practica de mântuire mormonă. Pentru a fi mântuiţi mormonii trebuie să participe la donaţii, să fie fideli plătitori de zeciuială, să lucreze la genealogie şi să caute morţi pentru a se boteza în numele lor sau pentru a se căsători cu ei. Pretendenţii la  o mântuire mai superioară trebuie să accepte o anumită lengerie de la templul mormon pe care să o poarte permanent, adică să poarte chiloţii templului, sutienele binecuvântate, şorţuri speciale etc...

     De asemenea mântuirea ţine la mormoni şi de anumite ritualuri de la templul lor pe care le voi descrie în continuare. Bineînţeles că mântuirea subiectivă pentru mormoni nu mai este o împreună-lucrare cu Dumnezeu prin Biserica Lui ci este lucrarea neîncetată a părtaşilor sectei pentru imperiul mormon care le promite o răsplată cerească pe trei nivele de rai după cum ne explică a doua carte inspirată de duhuri a lui Smith, Doctrină şi Legăminte. Primul rai este Paradisul. El se numeşte regatul celest şi intră în el doar mormonii şi stau cu Tatăl şi cu Fiul faţă către faţă ne precizează Smith. Al doilea rai este Închisoarea Sufletelor care se mai numeşte şi regatul terestrial, acesta este un loc de ispăşire unde oamenii sunt purificaţi în pucioasa lacului Acherusian, unde ispăşitorii pentru păcate usoare  stau  alături de Fiul, fără de Tatăl. În acest rai  intră şi oamenii care se convertesc după moarte la biserica mormonă în urma activităţilor prozelite pe care le întreprind spiritele-fantomă glorificate ale misionarilor mormoni coborâţi din Paradis în închisoarea spiritelor să propovăduiască evanghelia lui Joseph Smith cu ecusonul prins pe duh. Însa asta nu e tot. Dacă se converteşte vreun răposat nu este eliberat din închisoare oricum, ci aşteaptă ultima înviere din multiplele învieri ale lui Hristos, ori  trebuie să aştepte să se boteze un mormon de pe pământ pentru el, după care zboară în Paradisul Mormon. Al treilea rai mormon este mai ferbinte şi se aseamănă cu Purgatoriul catolic în multe aspecte. Acest rai se numeşte regatul telestial iar oamenii stau de fapt în iad chinuindu-se în Tartar alături de „Duhul Sfânt” şi de „cetele îngereşti” care îi consolează. Până la ultima înviere aici vor sta fiincă nici duhul nici mormonii nu-i mai pot scoate de acolo. Din fericire  iadul nu-i multiplicat la fel de mult dar este unul şi bun, acolo vor merge urmaşii lui Satana, fratele lui „Isus”dacă e să ne luăm după „sfântul” Brigham Young. Mr. Joseph Smith ne spune în Doctrină şi Legăminte că lăţimea, înălţimea şi adâncimea iadului nu i-a fost revelată şi nu o cunoaşte. Probabil o măsoară acum, dar asta ţine de o revelaţie ce va fi difuzată probabil după finalizarea măsurătorilor...

Mormonii mai susţin că pe lună trăiesc oameni de trei metri şi sunt albinoşi (Joseph Smith a văzut lunaticii îmbrăcaţi în Quakeri în chip profetic, vedenie confirmată şi  de O.B. Huntington) – oare ăia unde pleacă după moarte? Tot în raiurile mormone? Sau poate fiecare cu raiul lui de-acasă, că doar n-o să se amestece albinoşii cu „sfinţii mormoni”. Sau...?

Ocultism, practici masonice şi satanism în biserica „sfinţilor”

Tot ocultismul ritualic de la templu mormon, toate  practicile  masonice, dubla cinstire a  lui Isus şi a lui Lucifer vin chiar de la întemeietorii şi pionerii mormonismului. De altfel mulţi „sfinţi” au fost masoni în frunte cu  sfântul profet Joseph, fratele său Hyrum, Heber C. Kimball, Elijah Fordham, Newel K. Whitney, James Adams, John C. Bennett şi mulţi alţii. Se ştie că membrii bisericii au înaintat chiar o petiţie Marelui Maestru Mason din Illinois pentru a le permite sfinţilor să înfiinţeze o lojă în Nauvoo. Joseph după ce şi-a înfiinţat şi biserica lui, având şi loja lui a primit în două zile două grade masonice ajungând la cel de „sublim” în anul 1842, lucru pe care îl descrie chiar el în History of the Church (vol.4, pag. 551-552).

Pe lângă ritualurile masonice se ştie că Joseph Smith a practicat şi ocultismul, în special necromaţia mediumitică. El se credea mare descoperitor de comori secrete prin practicile şamaniste, prin care chema spiritele morţilor sub formă de fantome pentru a le cere să-i dezvăluie locaţia unor comori ascunse.

Adevărul despre dumnezeul mormonilor se poate întrezări doar la templu, la care au acces doar o mică parte dintre  mormoni. Acolo dumnezeul mormon este mult mai diferit faţă de dumnezeul din capelele mormone, construite pe post de biserici locale. La templul mormon prin ritualurile cvasi-masonice, prin jurămintele cu sânge,  prin cantaţiile şi incantaţiile de cinstire a unui dumnezeu cu o identitate dubioasă se întrevede cu adevărat cine este dumnezeul mormon.

De altfel în cultul mormon Lucifer şi toţi dracii nu sunt ei chiar aşa de negri când sunt zugrăviţi de profeţi şi de „sfinţi”. Lucifer într-o formă oarecare este apreciat ca şi un erou care a vrut să mântuiască toată lumea. Tot el este cel care i-a pus să păcătuiască pe Adam şi Eva cu un păcat necesar, deoarece după învăţătura mormonă, dacă Adam n-ar fi păcătuit noi n-am fi ştiut nicodată că putem ajunge dumnezei, scopul suprem al soteriologiei mormone. Păcatul este un bun necesar prin care protopărinţii noştri şi noi trecem din viaţa muritoare la cea glorificată. Căderea omului în păcat se transformă într-o binecuvântare la mormoni şi nu este altceva decât uşa deschisă spre dumnezeire.

Iar ritualurile de la templu sunt de-a dreptul ori masonice ori sataniste, fără alte alternative.

Pornind de la ideea că fiecare mormon este chemat să devină un dumnezeu separat - fiecare mormon este chemat în acest sens să treacă prin anumite ritualuri de curăţire şi de protecţie. Nu oricum se ajunge la templu, mormonii care doresc să beneficieze de ritualurile cultice trebuie să aibă plătită zeciuiala integrală, să se conformeze poruncii de a nu consuma ceai, cafea, alcool, droguri şi să fie nefumători. Pe de altă parte trebuie să deţină o scrisoare de recomandare din partea mai marelui zonal.

De obicei la templu mormonii vin pentru două motive mai speciale. Mai întâi pentru a încheia căsătorii eterne după ritualul templului, ceea ce-i permite bărbatului mormon şi viitorului dumnezeu să se recăsătorească după o practică nouă care anulează căsătoria civilă sau religioasă anterioară.şi valorizează o nouă căsătorie eternă cu  viitoarea dumnezeiţă, care poate fi vie sau moartă. În acest sens şi lui şi ei i se va da un nou nume secret de dumnezeu şi de dumnezeiţă de către slujitorul-preot de la templu care îl reprezintă pe dumnezeu. Acest nume nu trebuie să-l dezvăluie nimănui. Cu aceste nume sacre mormonul dumnezeu îşi va chema şi aduna toate dumnezeiţele mormoane din mulţimea de dumnezeiţe care vor fi răspândute pe tot pământul sau le va învia din morminte atunci când va fi desemnat ca şi dumnezeu. Odată adunate va ieşi cu ele din Sion (templu) şi va pleca spre noua planeta sortită lui de sinodul dumnezeilor cereşti.

Tot la templu vin pentru a se boteza în numele unor răposaţi, care zic ei, s-au convertit pe lumea cealaltă la mormonism după misiunile religioase făcute de mormonii de acolo. Odată convertiţi morţii aşteaptă ca cineva din lumea muritoare, adică lumea noastră să le facă rânduiala prin botez la templu pentru ca să poată fi glorificaţi.

La intrarea în templu bărbaţii sunt separaţi de soţiile lor pentru a se dezbrăca în intimitate de toate hainele pământeşti râmânând în costumul lui Adam şi al Evei. Trupurile goale le sunt acoperite cu un cearşaf pe care mormonii îl numesc scut. După care încep ungerile  ritualice cu apă şi ulei pentru anumite organe şi pentru anumite părţi ale corpului. Odată cu ungerea  ritualică acele organe primesc şi binecuvântarea preotului slujitor. De ex.: penisul şi testicolele în timp ce sunt spălate de preotul slujitor primesc şi binecuvântarea preotului de a-şi îndeplini funcţia potrivit necesităţilor. După ungere şi binecuvântare mormonii primesc mantaua sfinţită „garment”, un fel de salopetă preoţească cu marcaje speciale în zona sânilor, ombilic şi genunchi. Aceasta îi devine mormonului a doua piele deoarece trebuie să o poarte 24 de ore în zi, iar mormonii devotaţi nu scot salopeta nici măcar la îmbăiere sau în momentele intime.

Tot la templu li se prezintă şi un film explicativ în care vedem un Adam îngenunchiat în faţa unui altar care  strigă la Dumnezeu. Nu-i mai răspunde Dumnezeu ci îi răspunde Lucifer şi îi dă explicaţia că el este dumnezeul acestei lumi. După aceasta vedem pe Lucifer purtând un şorţ masonic de o altă culoare, adică de culoarea  albastră cu inscripţiile masonice pe el. Acest şorţ simbolizează puterea şi autoritatea pe care o are el în această lume, şi tot Lucifer îi învaţă pe Adam şi pe Eva cum să-şi croiască după cădere un şorţ ca al lui, însă de culoare verde, practică de altfel adoptată de toţi mormonii care acceptă ritualurile de la templu. Verdele alchimic nu simbolizează frunzele, ci planeta Venus, planeta luceafărului Lucifer. Dealtfel în ocultism şorţul are un simbolism aparte. El arată investirea cu preoţia satanică.

Căderea în păcat a lui Adam este însoţită de dialogul lui Lucifer cu Eva, căreia acesta îi explică necesitatea de a mânca din rodul interzis, deoarece şi dumnezeu „Tatăl” a făcut la fel şi a dobândit o „cunoaştere specială”. Prin această cunoaştere li se spune că ei vor ajunge la un grad mult mai mare de mântuire.

Iniţierea în tainele ascunse ale mormonismului se face prin anumite gesturi. În acest sens li se descoperă un gest special de stângere de mână, atingere în punctul patriarhal al palmei, ciupirea unghiilor – gesturi împrumutate din ritualul masonic. Tot din ritualul masonic este împrumutat şi gestul de trecere pe sub barbă cu mâna, semn că sunt dispuşi să li se taie gâtul sau să li se scoată limba din rădăcină, mimând tăierea  de la o ureche până la alta dacă vor divulga tainele care li se încredinţează în templu. Acest gest însoţit de anumite jurăminte este continuat prin lăsarea bruscă a mâinii în jos, ceea ce ar simboliza despicarea burţii şi încolăcirea intestinelor precum şi tăierea penisului şi a testicolelor şi aruncarea lor pe pământ în caz de apostazie sau ultragiere adusă sectei.

În concepţia mormonă păcatele foarte grave (cum ar fi adulterul, furtul, căsătoria cu un negru sau călcarea jurămintelor date la templu)  nu se puteau răscumpăra decât prin vărsarea benevolă sau impusă a propriului sânge ca mod de ispăşire a lor. Sângele din jertfa de pe cruce a lui Iisus este insuficient spun mormonii. Şi acest gest este asociat unor anumite ritualuri care nu sunt departe de cele sataniste. Din cauza legilor existente în prezent în diferite ţări unde s-a extins secta aceste ritualuri precum şi poligamia nu se mai practică, însă nu s-a renunţat definitiv la ele.

Deşi în templele mormone nu este utilizat semnul crucii, putem admira în schimb din belşug pentagonul, pentagama sau steaua lui David cu un colţ poziţionat în jos, ochiul atotvăzător, fazele lunii simbolizând pe zeiţa cerului, consoarta  lui Lucifer şi multe alte semne astrologice.

Deşi cartea lui Mormon ne specifică faptul că mormonii pot fi salvaţi numai de sângele lui „Isus” un apostol mormon Orson Pratt spunea că sângele lui „Isus” nu are nici o putere de ispăşire în materia lui şi îl compara cu sângele „câinelui său mort”. Probabil în acest sens trebuie să înţelegem şi ritualul din cultul mormon de a se împărtăşi cu apă, care spun ei se aseamănă cu vinul.

Ne vom mira de ce o învăţătura atât de stupidă reuseste să ţină la un loc 15 milioane de oameni. Aici ar trebui să avem în vedere faptul  că cei care aderă la cultura mormonă sau sunt blocaţi în această cultură nu înmpărtăşesc neapărat ereziile mormone ci mai cu seamă au o motivaţie proprie pentru această adeziune. Oricare ar fi această motivaţie, nu este căutarea adevărului. Mormonii în primul rand promovează prin doctrina lor calea spre mândrie şi nu spre adevăr. În concepţia mormonă omul se poate transforma într- „un dumnezeu separat”. De altfel acest  scop este unul luciferic pornit din mândrie şi cu aceste teorii, mormone dacă îmi este îngăduit să le parafrazez aşa,  au fost ademeniţi şi protopărinţii noştri în căderea lor.

Pe de altă parte, putem observa în practică atenţia foarte mare pe care o atrage biserica mormonă familiei. Mormonii susţin o promovare a culturii prin învăţarea gratuită a  limbii engleze, au o  participare activă în activităţile sportive, au un cult am putea să spunem al educaţiei, acordă burse în universităţi de mare prestigiu finanţate şi controlate de ei. Toată această etică socială împreună cu actele de caritate duc inevitabil la o  mobilitate socială, la o promovare a afacerilor, a învăţământului. Astfel putem să vorbim de o mulţime de factori emoţionali şi sociali prin care biserica mormonă îşi ţine şi în acelaşi timp şi îşi susţine adepţii. Dar în acelaşi timp putem enumera doar câţiva lideri de vârf  care reusesc să facă o carieră susţinută de mormoni şi alţi câţiva lideri care moştenesc şi susţin dezvoltarea imperiului economic mormon. În realitate biserica mormonă în întregul ei abia reuşeşte să-şi legitimize existenţa cuprinsă între ridicol şi caricaturizare, mai ales în ţările cu biserici tradiţionale.

Ba mai mult decât atât am putea să spunem că biserica mormonă scoate intenţionat în evidenţă activităţile sociale şi caritabile prin care câştigă teren şi adepţi. Dar în spatele bisericii mormone se află şi cea mai mare industrie financiară. Deşi biserica în sine este departe de a fi cea mai numeroasă, în spatele ei se află unii dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei. În acelaş timp biserica mormonă deţine active şi multe acţiuni în corporaţiile mondiale de frunte. Cu alte cuvinte, această biserică este atât de bogată încât işi poate permite orice şi putem observa această exuberanţă în publicitatea pe care şi-o cumpără şi prin activitatea prozelită a misionarilor dizlocaţi în toate ţările. Mai mult, ei au şi o maşinărie foarte vicleană şi sofisticată de socializare şi de acaparare a credulilor în sistem. În toate ţările unde încep să-şi ruleze această maşinărie pseudo-religioasă promovează oamenii lor sau convertesc oameni influienţi pentru a-i ancora  în funcţii cheie atât politice cât şi economice. În acelaşi timp îşi stimulează generaţia tânără să avanseze în funcţii politice pentru ca mai apoi să poată obţine suportul acestora în prozelitismul lor.

.Nouă ne este greu să înţelegem ce înseamnă o cultură de posesie a stupidităţii religioase susţinută economic, deoarece locuim într-o muchie de ţară predominant ortodoxă, iar ortodoxia nu se ocupă de posedarea omului cu doctrine şi înlănţuirea lui în cercul economic dependent de religie. Dar în Statele Unite, mai ales în oraşele mormonite, renunţarea la această religie sau apostazia de la ea nu se lasă fără consecinţe.

Noi însă ne confruntăm cu o altă problemă deoarece printr-un  ecumenism deschis începe tot mai mult să dispară diferenţa doctrinară. Creştinii  nu mai văd hotarul dintre o învăţătură mincinoasă eretică şi o învăţătură sănătoasă ziditoare de suflet. Aduşi la o sărăcie forţată, ei  îi văd mai salvatori pe agenţii caritabili mormoni decât pe Hristos. Odată cu dispariţia acestui hotar va dispărea şi hotarul dintre păcat şi virtute, dintre bine şi rău. Se încearcă tot mai des să se minimalizeze diferenţele dintre diverse denominaţiuni, promovându-se cu preponderenţă valorile sociale în detrimentul valorilor religioase. Mormonii cu plăcere ne-ar pustii toate bisericile şi ne-ar converti la mormonism pe toţi şi nu numai pe noi ca şi ortodocşi, ci şi-ar extinde misiunea şi către culte. Fiindcă prin publicitatea falsă, prin excesul de bani, multe dintre ele sau măcar în parte  într-un viitor nu prea îndepărtat vor uita de crezurile lor doctrinare, admirând Mamona mormonă.

Înainte de a-i cunoaşte pe mormoni prin priza actorilor din filmul „Faceţi cunoştinţă cu mormonii”trebuie să înţelegem că ei vin cu o nouă mărturie despre Hristos, cu o nouă „revelaţie”, cu o nouă biblie, cu o nouă istorie. Noi ca şi creştini nu putem să concepem o nouă imagine despre Iisus Hristos prin mărturisirile mormonilor fiindcă Hristosul lor este alt Hristos, unul fabulos, care nu a existat niciodată. Iar pretenţia lor de a se numi creştini doar pentru faptul că ei vorbesc de Iisus Hristos şi cred în El este nefondată deoarece ei L-au înlocuit pe Hristos cu propriul lor Hristos, foarte diferit de cel biblic, de Hristosul evanghelic, de Hristosul Bisericii.

Deaceea nu putem să îi numim creştini pe toţi cei care vorbesc despre Iisus Hristos sau au pretenţia că ei cred in El. Şi dracii cred şi se cutremură, dar nu s-au încreştinat chiar dacă au credinţă.

În cazul mormonilor este nepotrivit să vorbim de o denominaţiune sau de un cult, cu atât mai mult nu putem vorbi de o biserică. Atributele acestei organizaţii şi istoria creşterii ei ne duce cu gândul mai mult la evoluţia unui imperiu în adevăratul sens al cuvântului. Nu trebuie să ignorăm în acest sens afirmaţiile profeţilor care au iniţiat această mişcare, deoarece ei şi-au propus să restabilească prin mişcarea aceasta Împărăţia lui David pe pământ, după cum afirmă Joseph Smith, iar această împărăţie are drept scop de a schimba întreaga lume.  John Taylor, al treilea profet în conducerea mişcării, afirma că Împărăţia mormonă are drept scop cucerirea întregii lumi şi conducerea acestei lumi nu numai în aspectul  religios dar şi în cel politic. Până în anii 1960 aceste afirmaţii păreau irealizabile, mai ales datorită faptului că imperiul mormon era restrâns pe o anumită arie fixă în statul american Utah. Mormonii erau despărţiţi de lumea civilizată, ei fiind încojuraţi de Munţii Stâncoşi. După anul în cauză hotarul imaginar a fost dărâmat iar lumea creştină a fost invadată de “sfinţi” misionari cu ecusoane. În timpul de faţă se observă împlinirea dorinţei de cucerire a lumii şi zidirea imperiului mormon pe pământ. Implicarea mormonilor în sfera politică şi economică de vârf pe plan mondial ne duce cu gândul la o teorie a conspiraţiei cu un program foarte precis a acestei organizaţii internaţionale.

Dacă ţinem cont de faptul că „sfinţii” deţin informaţii exacte despre un miliard de oameni de pe pământ, în timpul de faţă ne putem închipui câtă tulburare pot provoca mormonii în doar câteva ore – este suficient să trimită câte o scrisoare recomandată vreun recomandat profet la un miliard de oameni cu nume fix adresă şi mesaj de la Domnul şi întreaga planetă se va destabiliza şi debiliza în doar câteva zile fără războaie. Cine se poate opune acelora care pretind că vorbesc în numele Domnului? În practică anume aşa pot evolua lucrurile de la munca de arhivă unde mormonii misionari îţi completează genealogia căutându-şi mirese pentru veşnicie la un presupus eshaton zombat cu un centru de dirijare mondial şi mormon.

Trecerea de la o organizare ocultă la o organizaţie cultică şi apoi la organizarea cultică cu pretenţii creştine nu înseamnă că ţi-ai şi depăşit tot trecutul de fantomă, mai ales că mormonii au rămas în aceeaşi ideologie ocultă pe care încearcă să o mascheze prin diverse filme prozelite. Într-o astfel de organizaţie mondială politico-religioasă s-ar putea instala Antihristul în toată amploarea lui dându-se drept Hristos. Istoria permanent a fost murdărită de magicieni, de profeţi, de aşa-zişi tălmaci inspiraţi, vorbitori în duh. Dar mormonii au întrecut toate aşteptările deoarece cea mai demonică formă de păgânism în organizaţia mormonă este prezentată drept creştinism pur. În rest toate ţin de un SIROP MORMONAL – evanghelii sociale, „Hristoşi” poligami, demoni-dumnezei, satanism cultic şi filme mormone la televiziunuile din Chisinău... „Să facem cunoştinţă cu mormonii?!!”...

                                                                                          Diacon Octavian Solomon