M-am gîndit să scriu sau să nu scriu, am tot amînat, m-am consultat și a decis s-o spun. Doar așa la noi se mai pot mișca lucrurile” De altfel.., Biserica la noi doar se opune, dar nu propune nimic...
Cu cîteva săptămîni înainte de paști, personal, am fost la Mitropolitul VLADIMIR și i-am reiterat cerințele noastre anterioare cu privire la disciplina internă, dar în special trei lucruri care se impun urgent:
1. Organizarea CONCERTULUI PASHAL în curtea Catedralei, în Săptămîna Luminată, asemenea cum se face frumos și în unele eparhii sau blagocinii din țară, pentru a atrage, din inima țării, atenția societății și a presei asupra supremației valorilor noastre perene. Cu atît mai mult că Mitropolitul le-a și cerut aceasta tuturor protopopilor.
2. Organizarea cu același prilej și a unei acțiuni de unitate și caritate generală cu prilejul Paștelui, după exemplul Mitropoliei Basarabiei sau a Eparhiei de Ungheni, sau Edineț.
3. Demararea acțiunilor de formare a filialelor părintești prin parohii pentru a constitui un mecanizm-forța de rezistență în lupta pentru valorile familiei și a viitorului copiilor.
4. Declararea la nivel de sinod a lunii mai, ca luna ”FAMILIEI CREȘTINE”, cu un set de acțiuni care ar contracara propaganda declarată de homosexuali în aceaeași lună.
Pe toate acestea Mitropolitul le-a însemnat, a promis realizarea lor și chiar a binecuvîntat persoane responsabile cu care m-am întîlnit și le-am transmis planul detaliat.
Spre regret, primele trei au fost abandonate...Timpul a trecut! Am sunat și am întrebat de ce? Mi s-a răspuns:” Există doar binecuvîntare teoretică, dar nu sunt resurse”...Am insistat iarăși:” Aici practic nu trebuiesc resurse, ci voință” - deși siteul Mitropoliei e plin de ctitori medaliați pentru diversele binefaceri făcute Bisericii...” Știm, dar nu putem face nimic”- mi sa răspuns iarăși. Nu vreau să spun mai mult, deși este mult de spus...
Am ajus iarăși la concluzia că problema Bisericii e în Biserică, iar ca să faci ceva, e nevoie de jertfă, proteste, revoltă, după care lucrurile se încep a mișca încetișor, ne mai vorbind de ”avocații în sutană ai împăratului” care nu știu mai apoi cum să te ”înghită de viu”. Dar Dumnezeu cu ei! Biserica e a noastră, nu a lor și așa ne vom lupta în continuare...” Cu cel cuvios, cuvios vei fi;cu ce îndărătnic, te vei îndărătnici”-spune psalmistul David.
(vezi mai jos adresarea din Post a creștinilor, către Mitropolitul Vladimir).
(vezi mai jos adresarea din Post a creștinilor, către Mitropolitul Vladimir).
Înalt Preasfinției Sale
Înalt Preasfințitului Vladimir
Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove
Cerere
Luînd în considerare că virtutea milosteniei
este una dintre cele mai solicitate de Sfînta Evanghelie în lucrarea mîntuirii
omului, iar Biserica în decursul existenței sale a avut diverse forme și centre
de caritate, solicităm binecuvîntarea d-tră pentru implicarea ei
într-o amplă campanie de caritate, cu prilejul sărbătorilor Sfintelor
Paști.
Campania „UN DAR DIN INIMA TA PENTU CEl
NECĂJIT” are ca scop să reînvieze această practică moral-sacramentală într-un spirit unitar creștinesc, pentru a
ușura astfel greutățile mai multor
semeni din mijlocul nostru și pentru a cultiva într-o societate tot mai
secularizată, o imagine corectă despre Biserica lui Hristos.
În acest sens, CAMPANIA DE CARITATE A BOM, se va desfășura în perioada Postului Mare pe mai multe etape:
1.
Vor fi selectați mai mulți nevoiași,
bolnavi, familii cu mulți copii, etc.
2.
Campania va fi lansată public de
Mitropolia Moldovei, printr-o conferință
de presă la începutul postului și de pe
amvonul Bisericii, pentru a încuraja populația să
practice mai intensiv virtutea milosteniei .
3.
Sinodul sau ierarhul locului vor
lansa o pastorală cu tema: ” Postul și Milostenia – condiții spre înviere”,
avînd un mesaj adecvat.
4.
Sub
cupola Mitropolia Moldovei, în a 3,4-a zi de după paști, va fi organizat
un Concert Pascal în fața Catdralei sau într-un local decent, cu
participarea celor mai notorii coruri, formațiuni bisericești, artiști populari și
cu invitarea reprezentanților diferitor domenii publice.
5.
La acest concert pascal de caritate
se vor realiza niște colecte și se vor nominaliza beneficiarii ajutoarelor
acumulate.
Cu
smerenie, SEMNEAZĂ UN GRUP DE INIȚIATIVĂ A CREȘTINILOR.
(iscăliturile se anexează)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu