duminică, 30 august 2015

Cu durere în suflet despre TĂCEREA MITROPOLIEI MOLDOVEI. RELIGIA eliminată din LICEU de la 1 septembrie. PARTEA 4


 Zic cu durere în suflet fiindcă starea aceasta anemică din sînul Bisericii demult a depășit linia roșie și astfel se substituie tot mai mult Biserica mîntuitoare cu cea teatralist-moralizatoare. 
Deși de nenumărate ori au fost creștinii laMitropolitul Vladimir cu atenționări și propuneri misionare de ordin preventiv și profilactic, totuși dacă nu se vrea activare serioasă, ne rămîne doar să suferim eșec după eșec. 
Chiar un exemplu proaspăt! Am fost telefonat azi de la Liceul ”Andrei Straistă”, unde predau deja 10 ani în cadrul opționalului ”ISTORIA RELIGIILOR”, noțiunile și valorile de bază ale creștinizmului și mi s-a spus că acest obiect facultativ a fost exclus de fostul Ministru al Educației, Maia Sandu, omul și ministerul de atunci a luiVlad Filat - prietenul Mitropolitului Vladimir, care l-a decorat cu înalte distincții pentru ”binele” făcut Bisericii.

Am sunat apoi Mitropolitului Vladimir, dar ca de obicei nu mi-a răspuns, deși singur mi-a spus să-l sun înainte de orișice problemeă...Am sunat la departamentul Educație al Mitropoliei Moldovei și mi-au spus că pot doar să regrete situația creată...
Acum stau și mă gîndesc, chiar așa de ușor am cedat? Unde este reacția Mitropolitului, a Bisericii? De ce tac? Doar Mitropolitul Vladimir este foarte apropiat de Filat, în a cărui răspundere era Ministerul Educației, de ce nu a interveni fără multă zarvă? 
La sfîrșitul anului de studii 2014, cînd ME a prezentat varianta finală a Codului Educației, lipsea opționalul RELIGIA din ciclul Gimnazial. Aunci au reacționat mulți, ca peste noapte să-și ceară scuze ME pentru așazisa omisiune din neatenție. Personal am primit prin poștă de la d-na Valentina Ghicu, responsabila ME, această scuză și promisiune de reparare a greșelii. Dar iată că ne-au așteptat să ne relaxăm de vacanțe și ne-au trăsnit din altă parte. 
Mă întreb, care este atunci rolul Bisericii, în special a Mitropoliei Moldovei pentru societatea noastreă, odată ce cu Legea Cultelor a fost pierdută lupta, cu Liga Islamică la fel, cu Legea Antidiscriminării, cu art.90 di Codul Contravențional, acum ne scot Religia, manuale de Religie nu dorim să tipărim, și multe altele...??? Pentru ce stăm noi în fruntea Bisericii?, pentru teatralizmul de pe amvoanele Bisericii, pentru care suntem remunerați??? Pentru ce???

4 comentarii:

  1. Cum am primit binecuvântări duble miraculoase cu ajutorul Dr. Reethesh. Când mi-am pierdut afacerea de milioane, viața mea s-a prăbușit complet. Am fost frustrat, ceea ce m-a făcut să-mi pierd controlul asupra mea. Am început să mă comport urât și să beau până la stupoare. Deoarece comportamentul și atitudinea mea au devenit rele, soția mea nu are altă opțiune decât să-i ia pe copii de acasă. Timp de un an nu am mai fost eu însumi, eram ca și cum aș fi trăit în întuneric. Unul dintre cumnații mei, care a trecut prin probleme similare înainte, a venit la mine și mi-a spus să iau lucrurile ușor cu mine, astfel încât totul să fie din nou bine pentru mine. Mi-a spus că atunci când afacerea lui s-a prăbușit, un bărbat pe nume Dr. Reethesh l-a ajutat să se pună din nou pe picioare. A spus că l-a cunoscut pe Dr. Reethesh prin intermediul prietenului său și că Dr. Reethesh l-a ajutat să-l reunească pe el și pe soția sa. Cu ajutorul lui, l-am contactat pe Dr. Reethesh și i-am împărtășit povestea mea. Dr. Reethesh a fost omul pe care l-am contactat și a făcut miracolul său, punând capăt problemei mele financiare. Dr. Reethesh m-a prezentat la cea mai bună companie de împrumuturi care m-a ajutat. Rata lor a dobânzii este, de asemenea, mică. Când am primit împrumutul, Dr. Reethesh m-a ajutat, de asemenea, să fac ceva special pentru a-mi proteja afacerea de la un nou faliment. Din ziua în care am lucrat cu Dr. Reethesh, viața mea a fost în plină desfășurare, totul merge bine pentru mine, fără nicio problemă. DACĂ AVEȚI NEVOIE DE UN ÎMPRUMUT PENTRU A VĂ PORNI AFACEREA SAU PENTRU A FACE ORICE LUCRU IMPORTANT, VĂ SFĂTUI SĂ-L CONTACTAȚI PE DR. REETHESH. DACĂ DOREȘTI ȘI SĂ-L RECUPERAȚI PE FOSTUL DUMNEAVOASTRĂ PARTENER, DR. REETHESH POATE FACE ȘI ASTA PENTRU DUMNEAVOASTRĂ. Îl puteți contacta pe WhatsApp: +2349012999010 sau prin e-mail: reethesh60@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe când eram însărcinată, nu am știut nicio clipă că soțul meu și bona aveau o aventură. Nu am bănuit niciodată că așa ceva se întâmpla pe la spatele meu. Ceea ce am observat a fost că bona îmi ignora constant deciziile ori de câte ori încercam să o corectez; se uita la mine cu dispreț și nu-mi lua niciodată cuvintele în serios. Situația a continuat așa. Într-o zi, am încercat să o întreb despre comportamentul ei necorespunzător în casă, dar, înainte să apuc să spun ceva, a explodat, cerându-mi să nu-i mai pun la îndoială acțiunile. În acel moment, mi s-a încețoșat privirea, iar ea m-a împins violent. Când soțul meu s-a întors de la serviciu, i-am povestit ce s-a întâmplat, dar el nu a făcut nimic. Când am încercat să-mi susțin punctul de vedere, soțul meu și bona m-au atacat. Apoi, soțul meu a intrat în camera noastră, mi-a făcut bagajele și m-a dat afară din casă, spunându-mi că nu mai este interesat de mine. Am plecat din casă plângând și suferind, întrebându-mă unde a greșit totul. Anterior, citisem pe internet despre un anume DR REETHESH, care primise recenzii foarte bune. I-am luat numărul de telefon și i-am explicat prin ce trec. Mi-a cerut să plătesc pentru materialele necesare, lucru pe care l-am făcut. DR REETHESH a efectuat un ritual spiritual și a descoperit că bona punea o substanță malefică în mâncarea și apa soțului meu, cu scopul ca acesta să se poarte urât cu mine și să mă alunge de acasă. Din fericire, DR REETHESH mi-a sărit în ajutor. Bona a fost demascată, iar planurile ei diabolice au eșuat. Astăzi, soțul meu și cu mine ne-am întâmpinat copilul și trăim din nou fericiți împreună. Vă sfătuiesc să luați legătura cu DR REETHESH dacă aveți probleme care vă frământă. Îl puteți contacta prin WhatsApp la +2349012999010 sau prin e-mail la reethesh60@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  3. M-am căsătorit în anul 2020, iar totul mergea de minune. Din căsnicia noastră au rezultat doi copii minunați. Trăiam fericiți, ca o familie unită. Însă, iată cum lucrurile au început să ia o întorsătură neplăcută: am fost transferat într-un alt oraș pentru o misiune specială. În orașul respectiv, petreceam de obicei trei sau patru săptămâni înainte de a mă întoarce acasă, la familia mea. După patru-cinci luni, am început să observ un comportament ciudat din partea soției mele, de fiecare dată când mă întorceam acasă. Ea mi-a spus că nu mai putem continua căsnicia. Am făcut niște investigații și am descoperit că soția mea începuse o relație cu un alt bărbat, pe ascuns. Am fost șocat când am aflat adevărul, cu ajutorul lui DR WALE. Îi sunt recunoscător lui DR WALE; el a realizat o vrajă miraculoasă datorită căreia soția mea s-a întors la mine și la copii. Dacă mariajul sau relația voastră nu este stabilă, vă sfătuiesc să-l contactați pe DR WALE chiar astăzi pentru a găsi cea mai bună soluție și a obține rezultatul pe care îl meritați. Îl puteți contacta pe DR WALE prin WhatsApp/Viber la numărul +2347054019402 sau prin e-mail la: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  4. DR REETHESH, îți mulțumesc pentru tot! Apreciez enorm toate lucrurile bune pe care le-ai făcut pentru familia mea. Dacă nu ați fi fost dumneavoastră, nu aș fi fost aici astăzi. Vă mulțumesc că l-ați ajutat pe tatăl meu să se pună din nou pe picioare. Vă mulțumesc că l-ați vindecat pe tatăl meu după accidentul vascular cerebral care aproape că i-a curmat viața. De asemenea, vreau să vă mulțumesc că ne-ați ajutat să identificăm persoana care se opune progresului familiei noastre. Vă mulțumesc și pentru că ați ajutat-o ​​pe verișoara mea și pe soțul ei să se împace. După o lungă separare, astăzi sunt din nou împreună și fericiți. Vreau să vă mulțumesc și pentru că l-ați ajutat pe fratele meu să câștige cel mai mare premiu la loterie; l-ați ajutat să obțină cea mai mare sumă de bani din viața lui. DR. REETHESH, vă sunt recunoscătoare și pentru ajutorul uriaș acordat prietenei mele în câștigarea unui proces. Prietena mea aproape că renunțase, dar ați intervenit dumneavoastră și ați făcut o minune; judecătorul a decis totul în favoarea ei. Și eu vă voi fi veșnic recunoscătoare pentru ziua în care v-am întâlnit. Mi-ați adus soțul înapoi și l-ați ajutat să obțină un contract de muncă pe care își dorea foarte mult să-l primească. Vă mulțumesc pentru toate minunile extraordinare pe care le-ați săvârșit în viața familiei mele. Și dumneavoastră îl puteți contacta pe DR. REETHESH pe WhatsApp, la numărul +2349012999010, sau prin e-mail la reethesh60@gmail.com

    RăspundețiȘtergere