MITROPOLITUL VLADIMIR: De ce nu ne aude, sau ce să facem ca să ne audă durerea? Să ne rugăm pentru păstorul nostru! PARTEA 1

               ”Si de nu-i va asculta pe ei (creștinii), spune-l Bisericii...”(Mt 18,17)

PS. După  multă insistență pe interior, ezitare, consultare și analiză, am ajuns la concluzia că ”tăcerea este trădare”-Sf. Grigorie Teologul. Corabia noastră Bisericească se scufundă pe zi ce trece, transformîndu-ne în teatru și actori, iar noi... Dar iertați-mi îndrăzneala pruncescă, care este din dragoste și nu din patimă... Ca mădular al aceluiași Trup Bisericesc al lui Hristos, nu pot să tac cînd mă doare, chiar și dacă locul meu e ”sub călcîi”. Dar în cele ale credinței, nu trebuie să existe diferență între ”un argat sau un împărat”- spune marele Vasilie. Oricum orișice operație este și durere, însă nu spre moarte, ci spre vindecare...Știu că-mi aprind iarăși paiele-n cap și dosarul condamnării cu ”kilogramele” de isălituri,  privind oprirea mea de la slujire, va fi readus pe agendă, dar cu noi este Dumnezeu... Nu pot și nici nu vreau să fiu trădător sau lingău...Dacă ”constrîngerea” a rămas să fie singura metodă care dă rezultate, atunci să îndrăznim...

- De peste zece ori am fost și personal la MITROPOLITUL VLADIMIR și creștinii aparte și i-am explicat că astăzi pe fundalul integrării țării noastre în UE, o structură declarată profund ANTI-CREȘTINĂ și PRO-PĂGÎNĂ, Biserica, asemenea armatei, trebuie să-și reabiliteze sau reformuleze strategia duhovnicească a autoapărării și să se mobilizeze în toate direcțiile pentru a fi capabilă de rezistență în fața atacurilor inamicului (dictatura sodomiei, sectarizmului, consumerizmului, secularizmului, etc). S-au propus măsuri de scurtă și de lungă durată. Mitropolitul a fost de acord cu noi!!!  Mai apoi,  nu spunem că au fost ignorate totalmente propunerile, în special din cele externe, dar nici ”viteza melcului” nu poate fi tolerată, mai ales atunci cînd  viteza ”balaurului apusean” e incomparabilă ...Ori  dacă ești un general devotat Bisericii lui Hristos, ”î-ți pui sufletul pentru oi”, la vreme de primejdie...

  Încă din anul trecut, septembrie, s-a propus din partea mai multor preoți și creștini înduhovniciți niște măsuri, în special de ordin intern, fiindcă problema gravă mai întîi e în noi, membrii Bisericii. S-au cerut măsuri pastoral-misionare, disciplinare și strategico-profilactice. Nici azi nu-s rezultate palpabile...Simulări și iarăși simulări, ca la proști! Dar cît se poate? Iarăși mă întreb: Biserica e a cuiva, sau este a noastră?, și dacă e a noastră, a poporului, de ce atunci dormităm? Unde ne este Sfînta Sobornicitate?  (va urma)

                                                                                                                           Cu iertare de provocarea unora, Diac. Gh. Valuța

Disponibil pentru orișice observație, sugestie, sau mustrare, doar cu dragoste, principalul să mișcăm carul din loc...
tel.0692 96 208