O minune la începutul POSTULUI MARE. Mila lui Dumnezeu în ultimele clipe din viața unui CREȘTIN. Merită citit, răspîndit și demn de urmat...

 În seara zilei de sîmbătă, înaintea Postului Mare,  Dumnezeu  m-a învrednicit de o întîmplare cu totul ieșită din comun.

 Venind  seara de la vecernie,  pe drum mă  sună o creștină, care la fel venise acasă de la Biserică și î-mi zice: ” Părinte diacon, am un tată bolnav de cancer  în fază terminală și cum am intrat în casă, fără ca să știe că am fost la Biserică, m-a întrebat  dacă i-am adus preotul de la Biserică, fiindcă dorește să-i spună ceva și vă rog să veniți acum” .  
   Desigur că i-am răspuns pozitiv. Am luat urgent un preot cu  Sfînta  Împărtășanie și Aghiazmă  și am plecat. Era  cam pe la ora 20.00.

Cînd  am  intrat în casă, o familie cu cinci copii fără de tată, într-o cociabă jalnică, stătiau și lăcrămau  în jurul  bunelului și  ascultau cum el vorbea  silabic ba cu ei  într-o parte, ba cu soția sa, răposată cu 24 de ani în urmă, în altă parte și a cerut să i să se aprindă candila, o pînză albă să-i fie întinsă pe el și o iconiță la mîini.

Părintele s-a apropiat și l-a întrebat pe muribund cum îl cheamă și ce dorește. Spre mirare, a răspuns voios în glas - VLADIMIR  și  preotul a început să-l spovedească.    Pe final, după cca 7 minute,  tradițional, preotul a chemat-o pe fiica și pe rudele sale prezente, ca să-și ceară iertare reciprocă. La iertarea cerută, bătrînul nu mai putea răspunde, ci confirma iertarea prin gesticularea mimicii. Apoi părintele, cu frica în sîn că nu v-a reuși, s-a grăbit să-i  de-a Sfînta Împărtășanie,  spre al uni în ultimele clipe de viață, cu Hristos-scopul vieții creștine. Bătrînul a înghițit, deși nu mai era în deplină conștiință și după 20 de minute a expirat adînc de cîteva ori  și și-a dat duhul (a decedat).

   Acest caz cutremurător,  la care am asistat personal și unde am văzut cu ochii mei cele ce știeam doar din cărți și din relatările altora, mi-a trezit o frică profundă  în suflet, dar plăcută și nu știeam cum să-l mulțumesc pe Dumnezeu pentru că m-a învrednicit  să fac o asemenea faptă bună,  fără să-l amîn pe moș și să văd cum un creștin de Biserică, care a trăit alături de Dumnezeu toata viața, se sfîrșește alături de și cu Hristos,  exact cum spune  și la ectenia de la Sf. Liturghie: ” ...și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

  Acest caz și acestă experiență a fost pentru mine un dar divin și un șoc moral, care m-a  făcut să văd pe ansamblu sensul vieții pămîntești, punctul final spre care cu toții ne grăbim, dar în special importanța întîlnirii cu Dumnezeu în viața de dincolo.

   La începutul Postului Mare, Cel de sus m-a înzestrat cu o rîvnă  titanică de a posti, a sluji mai mult lui Dumnezeu și a mă dărui  apropiatului meu. Doamne slavă Ție !!! 

                                 Cu dragoste întru Hristos, Diac. ghenadie Valuța.